1.2 C
Bistrița
vineri, februarie 7, 2025

VIDEO: Psiholog Alexandrina Rînziș, despre poveștile terapeutice și inteligența emoțională atât de benefică în gestionarea emoțiilor

Designer, voluntar la Cercetașii Bistrițeni, psiholog clinician, psihoterapeut, consilier dezvoltare personală și consilier în terapia prin artă – Alexandrina Rînziș a început să studieze psihologia mai serios din 2015, inspirată de copiii săi.

După terminarea facultății. Alexandrina Rînziș a început ca și consilier de dezvoltare personală. De trei ani de zile, se ocupă la Bistrița de ateliere de inteligență emoțională, pentru copii de 6 – 9 ani, 9 – 12 ani, dar și adolescenți.

Detalii despre Atelierele EQBoost inițiate anul trecut puteți reciti AICI. 

Câteva dintre gândurile pe care Alexandrina Rînziș ni le-a împărtășit pot fi recitite AICI.

Ce reprezintă practic Inteligența emoțională ?

Eu am descoperit-o abia în facultate, și am trăit un sentiment de frustrare pentru că n-am aflat despre ea mai repede… Este vorba despre această capacitate de a ne gestiona emoțiile, de a le înțelege și de a le recunoaște și la ceilalți. În primul rând este despre autocunoaștere”, a explicat Alexandrina Rînziș la Bistrițeanul Live.

Psihologul a subliniat că inteligența emoțională ne ajută să gestionăm sentimente pe care uneori nu ni le dorim. E vorba de emoții precum furia, frustrarea, melancolia, tristețea sau dezamăgirea.

Prima dată, la atelierele de inteligență emoțională, Alexandrina Rînziș îi învață pe copii să recunoască și să identifice emoțiile. 

Când suntem furioși, de pildă, intervine în schemă și frica.

Este sentimentul care ne arată că limitele noastre sunt încălcate. Sunt prea obosit, și atunci sunt irascibil. Poate nu am mâncat și atunci suntem mult mai predispuși să reacționăm urât…

Învățăm astfel că furia are un rol pozitiv și că nu ea în sine este problema, ci felul în care reacționăm în preajma ei – precizează psihologul.

Inteligența emoțională ne învață ca atunci când suntem furioși să numărăm până la 6, să tragem aer în piept și să mă liniștesc 5-10 minute. Să încerc să nu vorbesc la furie, să nu spun lucruri pe care aș putea să le regret mai târziu”, a completat Alexandrina Rînziș.

Atelierele durează 10 ședințe. Ele cuprind inclusiv exerciții de relaxare și liniștire, dar și multe jocuri. 

În urma discuțiilor cu părinții și copiii, se aleg pe rând emoțiile, pentru a le diseca. Apoi se trece la relaționarea cu ceilalți. Esențiale sunt și empatia și gestionarea conflictelor, confirmă Alexandrina Rînziș.

Dacă până acum era importantă inteligența cognitivă, IQ-ul, studiile au demonstrat că ea nu este suficientă. Când avem un proiect foarte interesant, dar nu reușim să ne motivăm pentru a-l pune în aplicare, sau nu avem curaj să îl prezentăm superiorului, de pildă – inteligența emoțională joacă un rol crucial. Pentru că o asemenea situație ține de gestionarea emoțiilor. Iar noi riscăm să rămânem frustrați, acasă, cu proiectul „în sertar”. Pentru că nu am știut să ne gestionăm emoțiile.

Cu cât mai repede îți dezvolți inteligența emoțională, cu atât mai rapid îți atingi obiectivele. Cu atât mai repede te descurci și mai bine la școală și reușești să-ți faci prieteni. Înveți să gestionezi micile înfrângeri sau supărări.

Alexandrina Rînziș va coordona la Bistrița, din 10 martie, și ateliere de povești terapeutice. Sunt destinate copiilor de 9 – 12 ani. Atelierul este potrivit și pentru copiii timizi, dar și pentru cei mai curioși din fire, care își doresc să se descopere altfel.

Alte detalii despre importanța inteligenței emoționale – descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Spot GSM și Barista Caffee&Bistro te cinstesc cu o cafea!

În luna Februarie, la Spot GSM vrem să îți arătăm aprecierea noastră într-un mod aparte: îți oferim o cafea caldă din partea noastră! Împreună cu partenerii noștri de la Barista Caffee&Bistro, vrem să îți facem fiecare vizită în magazinele noastre, mai plăcută.

Peste 700 de rochii de mireasă vă așteaptă în weekend la Magia Nunților – Târgul de Nunți de la Giulia 1

Dacă ați programat nunta anul acesta și sunteți în căutarea celei mai frumoase rochii de mireasă,...

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro angajează grădinar calificat. Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

Depozitul AnnaFiori.ro caută grădinar calificat! Clinica de Psihologie și Psihoterapie de pe str. Împăratul Traian nr. 42 își mărește echipa! Se caută persoane calme, creative și dornice să lucreze alături de copiii cu diferite tulburări (autism, ADHD). Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița: