11.4 C
Bistrița
luni, martie 10, 2025

TeraPlast își adaugă în portofoliu Aquatica Experience Group – compania care a făcut Băile Figa

TeraPlast SA anunță achiziția pachetului majoritar, de 51%, din părțile sociale ale Aquatica Experience Group (AEG). Compania reprezintă un jucător integrat de inginerie, ce furnizează  soluții de tratare, epurare și management al apei, inclusiv cu componente digitale. Prin acest pas strategic, TeraPlast își extinde portofoliul și face un pas important în tranziția de la producător de soluții pentru transportul apei curate și uzate la furnizor complet de soluții integrate pentru managementul apei.

Aquatica Experience Group este recunoscută în piață pentru abordarea sa inovatoare. Compania oferă soluții complete, de la proiectare și construire (EPC) până la digitalizarea proceselor prin tehnologia IoT. Portofoliul său include monitorizarea și analiza parametrilor apei, optimizarea consumului, controlul la distanță și mentenanță, inclusiv studii de fezabilitate, proiectare și execuție pentru parcuri acvatice.

Aceste servicii sunt aliniate cu standardele europene tot mai stricte privind calitatea apei, în conformitate cu directiva privind apa destinată consumului uman, intrată în vigoare în 2021.

Ne adaptăm la evoluția nevoilor și preferințelor clienților noștri și facem un pas natural în evoluția TeraPlast, răspunzând provocărilor tot mai mari ale urbanizării. Suntem în mileniul apei, iar resursele de apă de calitate devin o prioritate globală. Nevoia de o infrastructură modernă și eficientă se va accentua pe măsură ce rețelele actuale se învechesc. Fără măsuri imediate și de anvergură, soluțiile de remediere vor fi mult mai costisitoare și dificil de implementat.

În 2024 ne-am extins prezența în întreaga regiune. Iar prin achiziția AEG vom putea oferi soluții moderne de tratare și epurare a apei pentru piețele din România, Republica Moldova, Ungaria, Croația, Austria.

În plus, digitalizarea management-ului apei va contribui atât la creșterea calității apei, cât și la reducerea pierderilor de apă. Având în vedere schimbările climatice, apa nu mai este o resursă nelimitată, pe care să ne permitem să o irosim în rețele vechi, cu scurgeri, sau stații de epurare care poluează râurile și pânza freatică.

Această achiziție încheie etapa strategică de extindere accelerată din ultimii doi ani. Prioritatea TeraPlast devine consolidarea acestor business-uri și generarea de profit net, în beneficiul acționarilor noștri”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Parteneriatul dintre Aquatica Experience și TeraPlast este o sinergie de succes ce crează o forță inovatoare pe termen lung, dedicată unei provocări esențiale a prezentului: disponibilitatea și echitabilitatea resurselor de apă.

Într-o lume în care accesul la apă devine tot mai limitat si costisitor, acest parteneriat reprezintă un răspuns rapid și eficient la o problemă globală urgentă.

Împreună, reunim expertiza în dezvoltarea de soluții sustenabile pentru managementul apei și excelența în infrastructură pentru a transforma modul în care această resursă esențială este gestionată și distribuită. Omenirea trebuie să acționeze acum, investind inteligent și responsabil în soluții inovatoare – iar noi suntem aici pentru a face această schimbare posibilă” a declarat  Daniela Marișcu, Director General al Aquatica Experience Group.

Transferul va deveni efectiv după îndeplinirea condițiilor precedente și obținerea avizelor necesare. La momentul transferului, TeraPlast va plăti 2 milioane de euro către vânzători. Suplimentar, TeraPlast va sprijini creșterea activității AEG, printr-un împrumut de 1,5 milioane de euro.

Valoarea finală a achiziției va fi stabilită pe baza situațiilor financiare ale AEG la 31 decembrie 2025, folosind formula agreată de 5 x EBITDA, cu ajustările necesare (numerar, capital de lucru, datorii).

În 2023, Aquatica Experience Group a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, în creștere cu 68% față de anul anterior.

AEG va deservi toate piețele pe care activează Grupul TeraPlast prin segmentul de instalații, inclusiv Republica Moldova, Ungaria și țările europene pe care acestea le adresează.

Urbanizarea accelerată, resursele limitate și învechirea infrastructurii necesită soluții rapide și eficiente pentru asigurarea accesului la apă curată și pentru protecția mediului. Soluțiile integrate ale Grupului TeraPlast permit economii de costuri prin optimizarea consumului de apă, reducerea pierderilor, creșterea eficienței operaționale și digitalizarea companiilor de apă. Prin digitalizarea proceselor de monitorizare și mentenanță, clienții vor avea acces la tehnologii avansate pentru asigurarea continuității și calității serviciilor oferite.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler, Optiplast Croația și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell și în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.