OAMENI din BN – Mihai Baltag, 76 ani, Josenii Bârgăului: „Tinerii să se uite spre trecut din când în când…”

Între bistrițenii care s-au prins ieri în Hora Unirii, la ceremonia prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, s-a aflat și Mihai Baltag. Ne-a atras atenția costumul popular.

Am 76 de ani, locuiesc acum în Josenii Bârgăului. Am venit să particip și eu la sărbătoare. Am venit pentru că mi s-a părut că e nevoie… Sunt vreo 17 kilometri distanță, dar nu e o viață de om…

De fapt sunt originar din Rebrișoara, satul în care s-a născut Iacob Mureșianu. Tată lui era morarul satului, dar unii din păcate l-au uitat cu totul…

Dacă tot e sărbătoare, mi-am pus costumul popular de pe Bârgău. Suman din pănură de lână bătută-n piuă, cămașă tradițională, cu șipcă și guler cu mărgele, cioareci negri, adică pantaloni, și cizme negre de piele. În cap – căciulă de blană de miel.

Am vrut să vin și anul trecut, dar n-am avut cum, am avut alte treburi. E important să sărbătorim Unirea asta, chiar dacă e mai mică, fiindcă nu avem voie să uităm. Mai ales în aceste vremuri tulburi – crede Mihai Baltag.

E important pentru tineri să afle ce-a fost mai demult… să ducă tradiția mai departe. Așa ne dorim noi, bătrânii…

Acum este pensionar, dar înainte de asta, a fost polițist timp de 31 de ani. A muncit în Hunedoara și Bistrița Bârgăului. „Au fost vremuri destul de grele. Nu era ușor nici atunci. Dar măcar era ordine și disciplină. La fiecare 5 ani făceam pregătire, la București ne adunam din toată țara, ne împrospătam cunoștințele. Am înțeles că acum nu se mai fac nici reciclări, nici pregătiri sau trageri…

Un mesaj pentru tinerii de acum? Tinerii să se uite spre trecut din când în când. Să încerce să-l aducă la realitate. Să nu-l lase să se piardă. Să nu dispară bogățiile din țară…!”, a concluzionat Mihai Baltag.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: