Zacusca cu păstrăv afumat de pe Sălăuța, de la Păstrăvăria RIN din Romuli, se numără printre produsele expuse în cadrul pavilionului național al României la “Săptămâna Verde 2025” de la Berlin, alături de alte bunătăți tradiționale din diferite colțuri ale țării.
În perioada 17 – 26 ianuarie se desfășoară la Berlin cea de-a 89-a ediție a expoziției internaționale “Săptămâna Verde 2025”.
Printre produsele cu care România se mândrește la acest eveniment se numără zacusca cu păstrăv afumat de pe Sălăuța.
„Bistrița-Năsăud, pe harta excelenței gastronomice europene la Săptămâna Verde, Berlin 2025!
Zacusca cu păstrăv afumat de pe Sălăuța, o delicatesă autentică din Munții Rodnei, face primii pași pentru obținerea Indicației Geografice Protejate (IGP) – un simbol al calității și tradiției recunoscute la nivel european.
Realizată din păstrăv crescut în apele cristaline ale râului Sălăuța și îmbinată cu legume atent selecționate, această zacuscă reflectă tradițiile și resursele naturale ale județului Bistrița-Năsăud.
Susținem excelența produselor românești și ne bucurăm să vedem cum tradițiile locale cuceresc noi orizonturi!”, spun cei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.