Doi tineri de 20 și 25 de ani, care au luat la bătaie zilele trecute un cuplu din Bistrița în parcarea supermarket-ului Kaufland de pe Bulevardul Independenței, au fost astăzi reținuți pentru 24 de ore – informează IPJ BN.
Duminica trecută, doi soți din Bistrița au fost agresați de mai mulți cerșetori, în parcarea supermarket-ului Kaufland de pe Bulevardul Independenței.
„Astăzi, 15 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate într-un dosar de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri de 20 și 25 de ani, cercetați pentru comiterea faptei.
În fapt, la data de 12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane au fost agresate fizic„, potrivit IPJ BN.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în parcarea unui supermarket din Bistrița, între cei doi tineri și un alt bărbat de 39 de ani din Bistrița, acesta din urmă fiind lovit în zona feței.
„Soția bărbatului de 39 de ani ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului, suferind astfel leziuni.
Mâine, 16 ianuarie, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele„, mai explică sursa citată.
Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:
Foto: Todoran Ioan Florin