4 profesori și 10 elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean au vizitat recent Franța, în cadrul proiectului anului III de Acreditare Erasmus+, EU Digital Citizenship Education, nr. de referință 2024-1-RO01-KA121-SCH-000225193.
La stagiul observativ de tip job shadowing au participat profesorii Dora Florean și Daniel Stanciu.
La mobilitatea de grup au participat 10 elevi din clasele VIII-XI, însoțiți de profesoarele Camelia Șolderea și Delia Năstase.
Școala-gazdă a fost Lycée Polyvalent Beaupré, din localitatea Haubourdin, aproape de orașul Lille.
Liceul a fost reprezentat de directoarea Monique Kissany și profesorul de limba engleză Rémy Kumolka, coordonatorul Erasmus+ la nivelul liceului francez.
În cadrul stagiului de job shadowing, profesorii din Beclean au asistat la o serie de cursuri. Au avut ocazia să observe asemănări și deosebiri dintre sistemul de învățământ românesc și cel francez.
Mai mult, ei au identificat strategii care ar putea fi preluate și adaptate în procesul educativ românesc. Au avut oportunitatea de a interacționa cu profesori din Franța, conversând în engleză sau franceză. Au făcut schimb de bune practici, observând metodele și tehnicile utilizate în Franța.
Elevii din Beclean au participat la activitățile de învățare specifice sistemului de învățământ francez.
Au asistat la orele de filosofie, engleză, educație morală și civică, istorie, EPS, matematică, științe economice și sociale, științe, chineză și franceză. Au interacționat în mod constant cu elevii francezi, îmbunătățindu-și competențele lingvistice, atât în limba engleză, cât și în franceză. Au învățat unul de la celălalt, și-au oferit sugestii și au legat prietenii.
Ce au descoperit elevii și profesorii din Beclean, în școala parteneră franceză?
Orarul elevilor este mai încărcat. Orele se desfășoară în intervalul orar 8.30 – 17 ( cu excepția zilei de miercuri).
Ora de curs ține 55 de minute, iar pauzele 5 minute, cu excepția pauzei mari care durează 15 minute.
Elevii nu au voie cu telefonul mobil în timpul orelor, decât dacă este folosit în scop didactic, la cererea profesorului.
Orele practice / de laborator se realizează pe grupe de 10-12 elevi, în săli speciale. Sunt foarte bine dotate și echipate, iar experimentele se realizează aici foarte des.
Elevii au un portofoliu individual cu fișele de lucru rezolvate și alte materiale didactice-suport, oferite de profesori.
Elevii cu cerințe educaționale speciale au un profesor de sprijin care îi însoțește în timpul cursurilor, oferindu-le suport;
Toți elevii studiază limba engleză ca primă limbă străină. Aceștia au posibilitatea să-și aleagă a doua limbă de studiu – germană, spaniolă sau chineză.
Liceul beneficiază de un internat și o cantină unde mâncarea gătită nu trebuie să depășească un anumit număr de calorii. Elevii primesc o alimentație sănătoasă, bazată pe un mix de legume, carne, brânzeturi și un desert.
Liceul este angajat într-un proiect al Consiliului Regional intitulat „Je mange bio et local au lycée”. Proiectul încurajează mâncarea sănătoasă prin utilizarea produselor bio și locale.
Liceul este foarte implicat în acțiuni ecologice și de dezvoltare durabilă prin creșterea albinelor, reciclarea selectivă, reutilizarea deșeurilor, plantarea de arbori fructiferi, evitarea risipei alimentare, crearea de spații verzi, recreative.
„În timpul liber, am avut, de asemenea, ocazia să ne plimbăm prin Vieux-Lille, aflat la 5 km de Haubourdin. Am admirat frumusețile acestui oraș și ne-am bucurat de atmosfera creată de Târgul de Crăciun din Lille.
Am vizitat Palais des Beaux-Arts, unul dintre cele mai mari muzee de artă din Franța.
Ne-am bucurat și de o excursie în Belgia unde am vizitat fermecătorul oraș Bruges, al cărui centru vechi este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Am vizitat și orașul Bruxelles, capitala Belgiei și capitala de facto a Uniunii Europene. Aici am făcut o călătorie virtuală și interactivă prin istoria Uniunii Europene la muzeul Parlamentarium. Ne-am plimbat prin Piața Mare unde am admirat uriașul brad de Crăciun și am asistat la spectacolul magic de lumini și muzică”, a precizat profesoara Dora Laura Florean de la Colegiul „Petru Rareș” Beclean.
La întoarcere spre casă, elevii și profesorii de la Colegiul „Petru Rareș” au oprit și în Strasbourg. Aici au avut ocazia să viziteze sediul Parlamentului European – o clădire impresionantă și impunătoare.
„În concluzie, tot ce am trăit în această săptămână în Franța a fost o experiență intensă de cunoaștere. Atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere cultural. Totul a avut un puternic impact asupra formării noastre personale și profesionale.
Am înțeles că participarea la mobilități de tip job shadowing aduce un plus valoare experienței de predare. Profesorii devin mai deschiși către învățarea reciprocă, către colaborarea în cadrul proiectelor. Devin mai deschiși spre învățarea de limbi străine. Experiența ne-a și motivat să utilizăm aplicațiile digitale în predare și evaluare. Să ne folosim de alternativele green ca mod de existență în societatea de astăzi”, a concluziona profesoara Dora Laura Florean.
Mobilitatea din Franța a fost prima în cadrul Acreditării Erasmus +, an III.
Obiectivele acesteia se centrează pe
- dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și cadrelor didactice participante la activitățile de învățare,
- identificarea de alternative verzi, sustenabile,
- identificarea de strategii și metode didactice care să poată fi utilizate la Beclean, în activități de predare-învățare-evaluare,
- crearea de conexiuni europene cu accent pe democrația participativă și rolul elevilor în viața școlii,
- crearea de materiale didactice inspirate de stagiile de formare,
- organizarea de acțiuni de valorizare și diseminare a rezultatelor activităților în comunitatea locală, națională și internațională.