11.2 C
Bistrița
joi, ianuarie 9, 2025

Victor, dispecerul care a ajutat, prin telefon, un adolescent din Blăjeni să-și salveze tatăl, a pus pe picioare un brand „aromat”, cu fructe și legume naturale disponibile tot timpul anului

Ieri, Victor Rus, un dispecer din cadrul dispeceratului integrat ISU SMURD reușea să îl ghideze pe un adolescent să își salveze tatăl, care se înecase cu mâncare. Ajutat și ghidat de Victor, adolescentul a reușit să îi aplice tatălui său manevra Heimlich, dar și manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului medical. Victor lucrează la ISU BN din 2019, iar în paralel, a dezvoltat alături de tatăl său o afacere, prin care oferă fructe și legume naturale uscate, care pot fi folosite tot timpul anului.

Victor, un dispecer din cadrul dispeceratului integrat ISU-SMURD a făcut echipa ieri cu un adolescent și împreună au salvat viața unui bărbat de 56 de ani din Blăjenii de Jos, care se înecase cu mâncare.

Soția bărbatului a sunat la 112 disperată, când a constatat că soțul său care se înecase cu mâncare nu mai respira. Aceasta a continuat conversația cu dispecerul care îi spunea cum trebuie procedat, iar fiul său adolescent a aplicat manevrele explicate de Victor.

Întreaga intervenție a durat în jur de 10 minute, timp în care femeia a rămas în telefon cu dispecerul, iar fiul său minor a acționat fără să-și piardă cumpătul.

Adolescentul a reușit să verifice starea bărbatului, să aplice manevra Heimlich, iar când a constatat că nu a reușit să deblocheze căile respiratorii, iar bărbatul a intrat în stop cardio-respirator a continuat cu manevre de resuscitare până la venirea echipajului medical. Echipajul medical a reușit să îl stabilizeze pe bărbat și să-l transporte la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Victor lucrează la ISU Bistrița-Năsăud din 2019, iar de doi ani și jumătate este dispecer în cadrul dispeceratului integrat ISU-SMURD. Spune că l-au ajutat să sprijine familia din Blăjeni cursurile multiple și pregătirea continuă de care are parte el și colegii săi.

„Mândru să fac parte dintr-o echipă care salvează vieți! O situație critică a fost transformată într-o poveste de speranță și curaj. Mult respect și prețuire colegilor din teren care mereu acționează cu profesionalism maxim, în cele mai grele momente, cât și întregii echipe din dispeceratul integrat ISU-SMURD- care reușește mereu să gestioneze prompt cele mai dificile situații de urgență! Această experiență îmi întărește convingerea că pregătirea și calmul în momentele critice fac diferența. Vă îndemn să învățați manevrele de prim ajutor – pot salva vieți!”, a precizat Victor.

A pus pe picioare o afacere „aromată”, alături de tatăl său

Victor Rus este din Budacu de Sus și, împreună cu tatăl său, în urmă cu câțiva ani a pus pe picioare „Aluneasa – Arome din Călimani”, un brand care le oferă amatorilor de fructe și legume naturale posibilitatea de a le consuma pe tot parcursul anului.

Fructele și legumele de la munte sunt uscate și conservate îmbinând tehnica modernă cu rețetele străvechi.

La Aluneasa – Arome din Călimani găsim afine, merișoare, prune, pere sau hribi, atent conservate. De asemenea, gospodinele care vor să dea savoare ciobelor găsesc și condimente naturale speciale pentru asta.

Povestea produselor Aluneasa- Arome din Călimani, o puteți citi mai jos:

AROME din Călimani! Un pompier din Budac s-a lăsat inspirat de bunica lui, investind mii de euro în hribi și fructe de pădure

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Sanovil, Fan Courier, RCB Electro și GB Instaplan

Noi coluri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, unde este nevoie de un asistent / tehnician Radiologie. GB Instaplan Bistrița caută electricieni, sudori, lăcătuși mecanici. Se fac angajări la MasterFoam, Fan Courier și brutăria Delice Pan. 

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: