3.4 C
Bistrița
luni, ianuarie 20, 2025

Festivalul Jumărilor vă așteaptă inclusiv cu jumări de somn și crap, în acest weekend, în Centrul Vechi al Bistriței

Demonstrațiile de măiestrie și artă gastronomică vor avea un loc special în inima comunității în acest sfârșit de săptămână, la Bistrița! Va fi prima ediție a Festivalului Jumărilor: opt producători și puncte de gastronomie locală râvnesc la trofeul Jumara anului. Li se alătură invitații speciali din Otlaca-Pustă (Ungaria) și Masters of Flames, coordonați de Chef Radu Zărnescu, într-un show culinar de excepție.

Jumările vor fi vedeta primului Festival din România care le poartă numele, organizat în Centrul Vechi, de Ignat, în perioada 20 – 21 – 22 decembrie. Parte integrantă a Târgului de Crăciun, evenimentul include expoziții, demonstrații și degustări de produse culinare tradiționale și după rețete autohtone reinterpretate, pentru masa de Crăciun și, desigur, o diversitate de sortimente și specialități de jumări.

Competiția „Trofeul Jumara anului 2024”, care se va desfășura sâmbătă, 21 decembrie, a stârnit un viu interes. Opt producători și puncte de gastronomie locală își propun să ne convingă cu cele mai bune jumări produse în Bistrița-Năsăud!

Punctele de gastronomie locală Finca Gălan și Bucate de Uifalău cu jumări de mangalița, Carmangeria lui Ghiță, Carmangeria Ruștior, Carmangeria Galații Bistriței și Mariana Impex cu jumări de porc.

Iar Turma și Restaurant Colina, alături de celebrii Masters of Flames, aduc savoarea jumărilor de vita, oaie, gâscă, rață, somn și crap.

Invitații internaționali ai evenimentului sunt reprezentanții comunității Otlaca-Pustă, Ungaria, membri ai Asociației „Mihai Purdi” din județul Békés.

Tot ei au fost, de altfel, sursa de inspirație a acestui eveniment și adevărați maeștrii ai jumărilor și ne vor prezenta preparatele proprii realizate după o rețetă consacrată.

Alături de juriul de specialitate, condus de chef Radu Zărnescu, care va desemna câștigătorul trofeului „Jumara anului”, și publicul își va putea alege favoriții.

Începând de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 16:00, publicul poate desemna câștigătorul premiului de popularitate.

Program Festivalul Jumărilor:

  • Vineri, 20 decembrie: 15:00 – 22:00; deschiderea oficială și flash mob surpriză la 17:00
  • Sâmbătă, 21 decembrie: 10:00 – 22:00; Concursul „Jumara anului” – jurizare și premiere: 17:00
  • Duminică, 22 decembrie: 10:00 – 21:00; Premiul de popularitate – numărarea voturilor și desemnarea câștigătorilor: 16:00 – 17:00

Chiar și restaurantele de pe Pietonal s-au pregătit cu meniuri speciale, în ton cu Festivalul Jumărilor. Spre exemplu, Terasa Jaqueline ne așteaptă cu supa crema de linte cu jumări de rață, humus cu jumări de rață și mămăliga înzestrată cu brânzeturi și jumări de rață.

Casa Doamnelor cu „pită cu pastă de jumări” și ceapă, cum mâncau pe vremuri bunicii noștri.

Nu vor lipsi surprizele de tot soiul, pe care suntem invitați să le descoperim împreună.

Evenimentul este organizat de Asociația de promovare a turismului Turist în Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Asociația Euro-Toques Romania,  Asociația Culturală Euro Est Alternativ – ACEEA, Primăria municipiului Bistrița și Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Asociația ”Mihai Purdi” Otlaca-Pustă și Ansamblul Profesionist Dor Românesc.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...

Apartamente spațioase, cu finisaje de lux, de la DHD Rezidence, numai gata să te muți în ele

Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă...

Porți și garduri premium, de la Kreativ Metal & Colours, acum cu o reducere de 10 la sută la toate comenzile!

Gardul și poarta curții tale pot avea propria personalitate. Specialiștii de la Kreativ Metal & Colours...