Ideea de salvare nu a existat nici în timpul Războiului de Independență de la 1877, nici în timpul Primului Război Mondial, nici în timpul celui de Al doilea Război Mondial și a lipsit complet în perioada comunistă. S-a vorbit despre independență, despre unitate națională, recuperare de teritorii. Dar politic – nu exista această idee cum că România ar trebui salvată de ceva și cineva, de o mare primejdie.

Ideea politică a salvării este de dată recentă și are un debut frenetic după revoluția din 89 odată cu formarea Frontului Salvării Naționale.

FSN-ul, expresia unui extremism nostalgic, vroia să salveze cât de mult se putea din comunism pe modelul „aceeași Mărie cu altă pălărie”. Iar salvarea poporului de „golanii” din Piața Universității s-a făcut cu ajutorul imaculaților mineri.

O vreme idea salvării s-a odihnit pentru că au apărut partidele politice, dar recent câteva dintre ele au îmbrățișat-o din nou. Se cere să precizăm că ideea politică a salvării este una goală de conținut care poate ascunde orice demagogie. Partidele acestea consideră că am ajuns la fundul sacului. Că suntem pe buza prăpastiei. Că România este bolnavă, în fază terminală – social, politic și economic – și este în primejdie să piară.

Un individ poate să salveze o pisică atunci când ea se află într-un canal și este în pericol să moară de foame de frig sau să se înece…

Mai mulți indivizi pot salva un cal care a intrat într-o mlaștină și trebuie să fie scos de acolo cu frânghii. Și mai mulți indivizi pot să salveze un elefant care a căzut într-o groapă, folosind diferite mijloace.

Pornind de la aceste fapte simple, se pare că o colecție de indivizi pot să salveze o țară întreagă cu toată istoria, cultura și geografia ei și să o scoată la liman dintr-o situație în care este pe punctul să piară. Despre cum poate să piară o țară este mult de vorbit… Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat nici în urma marilor războaie. Dar să revenim la condiția salvatorului – acest personaj recent de care este plină media și rețelele de socializare.

Salvatorii României nu salvează o pisică sau un câine, ci vor să salveze poporul și țara.

Pentru această operație, pentru ca ei să funcționeze ca salvatori, este nevoie de pericole iminente. De catastrofe, marasme, pandemii, și la rigoare – chiar de o Apocalipsă care să le justifice condiția.

Ca să fie nevoie de salvatori ca ei să fie justifice prezența în viața românească avem nevoie de pericole. Eminesescu a devenit, în această viziune, al doilea om periculos după Isus.

În condițiile în care s-au înmulțit salvatorii României și – din niște colecții de indivizi găzduiți de asociații sau fundații – s-au format Partide ale Salvatorilor care și-au făcut programe de salvare era evident că pe această plajă umană va apărea și nevoia Marelui Salvator, A Celui Unic. Alesul, Cel înzestrat cu toate calitățile, Dominator al tuturor dimensiunilor, Cel care poate de unul singur, purtat de energia subtilă a partidelor similare în gândire, să salveze România.

Salvatorul României nu poate să fie gras, sau prea tânâr. Trebuie să fie bine conservat la 60 de ani, să transmită prin tot comportamentul lui veșnicia corpului uman…

În așa fel încât să fie limpede că dacă corpul lui este veșnic, el poate garanta eternitatea României. Salvatorul României era necesar să aibă o soție frumoasă, neînchipuit de frumoasă, care să aibă un rang într-o organizație de spiritualitate și vânzări la produse de calitate. Să aibă copii frumoși și puternici, de preferință băieți, care să îl ajute să salveze România în generații, prin descendenți la conducere.

Salvatorul României era necesar să cunoască din reviste și ziare atât istoria, trecutul cât și viitorul României, istoria pe 2000 de ani, viitorul pe încă 3000 de ani.

Salvatorul României era necesar să știe câte puțin din toate, să aibă un răspuns la orice problemă și răspunsurile lui să fie unice și originale.

Salvatorul poporului era necesar să cunoască toate conspirațiile și rădăcinile lor, în așa fel încât să poată să păstreze România departe de orice complot, de orice viclenie. De orice ar fi pus-o într-un pericol mai mare decât cel care este în fiecare zi.

De când există salvatori ai poporului, în fiecare zi țara noastră trece printr-un pericol. Pericole mai mici sau mai mari, toate expuse pe rețelele de socializare, astfel încât de la pericolul unei alimentații greșite se ajunge la pericolul pierderii iremediabile a țăriișoarei noastre.

Pericole adânci, pericole de suprafață, pericole umane, pericole non-umane, pericole viitoare, pericole din trecut, riscuri sociale, economice. Toate se adună în fiecare zi în jurul românului și numai salvatorii știu de unde vin și cum pot fi ele combătute.

Bei liniștit o cafea dimineața, cu gânduri bune pentru acea zi, și nu știi că ești în pericol până când nu deschizi tiktok-ul sau televizorul sau Instagram-ul sau Facebook-ul.

După ce le deschizi pe acestea realizezi pericolul în care trăiești și toate bunătățile de pe masă și toate rezervele din frigider nu îți ajung ca să acoperi anxietatea ce te cuprinde, hrană vie pentru toți psihologii închipuiți de pe tiktok.

Salvatorii României preconizează o societate pură, cu oameni cu calitățile divine realizate deplin, complet nevinovați, care trăiesc în armonie absolută. Și purtați de acest gând, au dat afară din sistem oameni competenți care pur și simplu erau periculoși datorită unor incidente din biografia lor petrecută acum 30, 40 sau 50 de ani.

Acești salvatori au creat profilul cetățeanului desăvârșit, PUR , neatins de nici un compromise sau interese, liber de orice obligații – care nu a făcut nicio greșeală în toată viața lui. În condițiile în care salvatorii României ajung la putere – numai cetățenii Puri și competenți pe norme de ei cerute, pot să aspire la funcții. Ei sunt urmașii celor cărora Isus le-a dat voie să arunce primii cu piatra dacă au sufletul curat și sunt neprihăniți. Ei sunt în marele Bloc politic al Celor ce Aruncă Primii cu Piatra.

Salvatorii României își închipuie că sunt eroi. Ei sunt Eroi în absența oricărui război.

Ei sunt eroii care luptă cu pericole chiar de ei inventate ei, se întorc în familiile lor după ședințe cu gândul datoriei împlinite și le spun vecinilor că în fiecare zi sunt în slujba țării, a poporului, a națiunii…Deși de multe ori nevasta unui Erou de serviciu divorțează din cauza faptului că viața trăită în acest fel este foarte plictisitoare și lipsită de sens.

Salvatorii politici ai României reprezintă un pericol pentru România pentru că ei nu pot trăi și nu-și poți justifica existența și acțiunile decât în condițiile existenței unor riscuri, catastrofe, marasme. Iar dacă ele nu există, fie conspiră la apariția lor, fie le creează ei înșiși ca să își câștige rațiunea de a fi.

Recent, un sucevean, deputat de BN, Boșotaru parcă se cheamă, a propus ca salvare să aruncăm în aer Prefectura si Biroul Electoral dovedind că el însuși reprezintă un pericol pentru popor.

Repet și întăresc: România contemporană are nevoie de putere economică.

Are nevoie de consolidare, de siguranță și stabilitate. Are nevoie de construcție. Are nevoie de solidaritate socială, de emancipare culturală în rândul celorlalte națiuni. Iar satisfacerea acestor nevoi se face zi de zi, prin acțiunea fiecărui om care își face datoria față de el însuși și implicit față de țară.

Salvarea este doar o idee politică pentru că România se cere construită, și nu salvată

Dacă ar fi să folosim termenul de salvare undeva cât de cât justificat – ar trebui ca armata României să se numească Armata Salvării Naționale. Dar nu se numește așa, pentru că armata nu are această aroganță. Sau poate Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU  să se numească Inspectoratul Salvării de Urgență… Dar nici acești oameni, care sunt la datorie zi de zi, nu au această aroganță ilicită. În schimb oameni care se ocupă profesional de domenii relativ banale se recomandă a fi salvatorii poporului și ai României, în partide politice

În final, vreau să amintesc că sunt destui salvatorii adevărați în țara noastră. În fiecare zi un medic, o asistentă, un preot, un învățător, un soldat, un pompier sau alt om din instituțiile de protecție ale cetățeanului își face datoria onest și nebăgat în seamă.

Aceștia nu au nevoie de partide, de ifose și de orgolii suveraniste și își fac datoria cu modestie salvând și îndrumând vieți. Și poate că ar fi suficient să ne mulțumim cu ei – ca parte a societății noastre, pentru că România este eternă și nu are nevoie de salvatori închipuiți.