Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, proclamat ocrotitorul României din 1997. Sfântul Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul, fiind primul dintre apostolii chemaţi de Iisus Hristos să-l însoţească. În satele din Bistrița-Năsăud, sărbătoarea era numită Îndreiu’ Lupilor – nume încă folosit la Salva, unde oamenii respectă sărbătoarea pentru ca lupii să nu le atace animalele.
Numit în popor și Apostolul Lupilor, Sfântul Andrei a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei.
Aproximativ 700.000 de români care poartă numele de Andrei, Andreea și derivate ale acestora își sărbătoresc astăzi onomastica. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se crede că acest nume (Apostolul Lupilor) deriva din vechea denumire a dacilor şi din simbolul lor.
Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei, spre peştera care i s-a oferit ca adăpost.
Se pare că vechii daci l-au respectat enorm pe Sfântul Andrei, de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificată în lup. Numele zeului „uzurpat” s-a pierdut în negura vremurilor, poporul celebrând, în locul lui, Noaptea de Sântandrei (29/30 noiembrie).
Sunt argumente etnofolclorice care sprijină ipoteza că în această perioadă a anului dacii celebrau Anul Nou.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida, un mic orășel de pe malul lacului Ghenizaret.
Era fiul lui Iona din Galileea și frate al lui Petru. Înainte de a sluji pentru a propovădui cuvântul Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. La o zi după Botezul Domnului în Iordan l-a văzut pe Ioan arătând spre Hristos și spunând „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Astfel, îl convinge și pe Petru să îi ofere toată dragostea lui Hristos. Din acest motiv Sfântului Andrei i se mai spune „cel dintâi chemat al Domnului”.
Alături de ceilalți apostoli, îl urmează și însoțește pe Mântuitor pe drumurile Țării Sfinte, asistând la multe dintre minunile săvârșite de Hristos.
Conform scrierilor bisericești, Apostolul Andrei a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Bizanț, Tracia, Macedonia, Bitinia și toate ținuturile de lângă Marea Neagră, de la Dunăre și Sciția și până în Crimeea. Păgânii au încercat să-l alunge, însă Andrei a biruit toate împotrivirile, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Andrei sfârșește ca mucenic, fiind răstignit lângă Corint, la Patras, unde este așezat cu capul în jos pe o cruce în formă de X. Această cruce avea să devină cunoscută drept “Crucea Sfântului Andrei”
În România, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul țării, pentru că a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovadă avem toponimele din zona Dobrogei precum Peștera Sfântului Andrei sau Pârâiașul Sfântului Andrei.
Superstiții și obiceiuri de Sfântul Apostol Andrei în Bistrița-Năsăud
În satele din Bistrița-Năsăud, sărbătoarea era numită Îndreiu’ Lupilor – nume încă folosit la Salva, unde oamenii respectă sărbătoarea pentru ca lupii să nu le atace animalele.
Existau diferite tradiții prin care fetele nemăritate încercau să-și afle ursitul. Femeile nu aveau voie să folosească foarfeca. Nu aveau voie nici să toarcă sau să țeasă de Sfântul Andrei.
În zona de câmpie a județului, la Moruț, de pildă, sărbătoarea era numită popular Undreiu’ Fetelor. În volumul Sărbătorile ciclului social. Munci și zile în ținuturile Bistriței și Năsăudului, autorii Vasile V. Filip și Menuț Maximinian notează mărturia Herminei Varga, în vârstă de 59 de ani în 1996.
„Tăte fetele ajunau de Sfântu Andrei, de dimineața până sara. Când să însăra, ne făceam un palaneț (o turtă) cu multă sare. Puneam sare multă și poi ne pieptănam, că atuncea fiecare ave părul lung. Și părul care ieșea din piaptăn îl înfășura cu prima îmbucătură din palanețu ăla sărat și îl puneam su cap. Când ne culcam zîceam așa:
Sfântă Lună, Lună bună
Mărită-mă-n astă lună
cată-n apă, cată-n peatră
cată-n lumea asta tătă
Până-i da de-a meu ursât
De la Dumnezeu rânduit.
Să-l visez la noapte
La joc jucând,
La târg mărgând
ori dintr-un vas apă bând
descântecu de la mine
ursâtu de la Dumnezău!
Și cu astea-n cap te culcai și apoi visai. În sara ailaltă, meream în șezătoare și spuneam ce-am visat. Una spune c-o visat pe tată-su, una pe frate-so, una pe popa, una pe dracu! Era mai mult râs decât ceva adevărat…”, mărturisea Hermina Varga.
Și la Maieru, de Sfântu Andrei, fetele mergeau la șezătoare, încropind acolo diverse practici magice pentru a-și apropia feciorii. Mergeau în grupuri mici în apropierea unui șoc, pe care îl scuturau, cântând: Șoc, soroc, Dă-mi Doamne noroc!
Toate fetele mergeau despletite apoi la copcă (produh – în Maieru) să aducă apă neîncepută și pietre pe care le fierbeau împreună. Apoi turnau apa pe o mătură întoarsă cu coada în jos și pe balamalele ușii, pomenind numele flăcăilor pe care voiau să-i aducă…
Foto @ Biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei / Ilva Mică
