1 C
Bistrița
marți, noiembrie 26, 2024

Drumul greu al acomodării! Aventura lui Reeda Bilkhair, din Libia în inima României, la Bistrița: „Vedeți partea pozitivă a lucrurilor”

La 12 ani, Reeda s-a trezit într-o țară străină, căreia nu-i cunoștea nici măcar limba, fără prieteni, având alături doar familia. Cum a reușit să se adapteze tânărul libian în inima României, la Bistrița, și chiar să-și urmeze visul de a intra în lumea modei:

Reeda Bilkhair, un tânăr de 17 ani cu rădăcini libiene și române, și-a început noua viață în România acum cinci ani, pe când avea doar 12. Atunci, s-a stabilit împreună cu familia, tocmai la Bistrița.

Adaptarea într-o țară nouă, căreia nu-i cunoștea limba, cultura sau oamenii, și fără prieteni alături, a fost o provocare. Totuși, Reeda a reușit să se integreze rapid, dovedind determinare și capacitatea de a transforma obstacolele în oportunități:

„La început mi-a fost foarte greu mai ales că nu știam limba română și nu aveam prieteni sau familie aici, în afară de părinții și frații mei”, spune el.

Însă cu ambiție și perseverență, a învățat limba, și-a făcut prieteni și, mai mult, a devenit parte din comunitatea locală. Astăzi, Reeda este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Agricol din Bistrița și privește cu drag orașul care l-a adoptat:

 „Bistrița este foarte frumoasă, chiar dacă nu este foarte dezvoltată din punct de vedere al gândirii oamenilor. Totuși, România este pentru mine a doua casă, dacă nu chiar prima. Mi-aș dori să pot trăi atât aici, cât și în Libia, pentru că le iubesc pe ambele.”

A început să cocheteze cu moda, una din pasiunile sale

Deși moda a fost o pasiune încă din copilărie, Reeda nu s-a gândit niciodată că va urma acest drum. „Îmi plăceau hainele și stilul în general, dar nu m-am gândit că va deveni ceva serios în viitor.”

Totuși, acum un an și jumătate, a început să exploreze ideea de a lucra în modelling, iar luna trecută a făcut un pas important, semnând un contract cu agenția City Models din Cluj-Napoca.

Prima sa experiență pe podium a venit curând după aceea, într-un eveniment organizat de Ștefan Farrell, despre care vorbește cu entuziasm:

„Nu am avut emoții deloc și m-am simțit extrem de bine. Am cunoscut oameni minunați și am făcut multe amintiri frumoase.”

Pentru Reeda, moda este mai mult decât o meserie: „Este o expresie a stilului și culturii personale, un mijloc de comunicare socială. Include haine, culori și accesorii care diferă de la sezon la sezon și de la loc la loc,” explică tânărul, care se consideră încă un începător, dar este hotărât să se dezvolte.

Pe final, tânărul a dorit să împărtășească un mesaj inspirațional pentru tineri: “Vă recomand foarte mult să faceți orice fel de sport, să aveți încredere în voi, în Dumnezeu și în părinți. Faceți ceea ce vă place și priviți mai mult partea pozitivă a lucrurilor.”

Foto: ReedaBilkhair Instagram

Mai puteți citi:

VIDEO Un adolescent din Libia, care învață la Liceul Agricol Bistrița, pe podium la City Fashion Week Cluj-Napoca

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...