-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 15, 2024

Neregulile din Primăria Bistrița – taxate! Doi șefi și doi muncitori au fost sancționați în ultimele două săptămâni

În ultimele două săptămâni, noul primar Gabriel Lazany a dispus sancționarea a doi șefi de direcții din Primăria Bistrița și a altor doi muncitori. Toate acestea după ce primarul a găsit grave nereguli în instituția pe care o conduce. Unul dintre directori și-a dat demisia, la scurt timp după.

Doi șefi și doi muncitori a sancționat noul primar Gabriel Lazany, în primele două săptămâni de mandat. Toate acestea, după ce edilul a identificat nereguli grave la Direcția de Infrastructură și Servicii și Direcția de Asistență Socială.

La Direcția de Infrastructură și Servicii a fost identificată o achiziție, mult supraevaluată, a unor bănci montate în apropierea Palatului Administrativ, făcută de curând, deși băncile fuseseră montate încă din primăvară. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Ulterior, Gabriel Lazany a constatat că firma responsabilă de cosirea ierbii din municipiu a încasat banii și n-a prestat serviciile. Mai mult, o comisie de recepție din cadrul DIS le-a confirmat ca și prestate. În urma acestor constatări, Gabriel Lazany a dispus sancționarea directorul DIS și a doi angajați:

„Am dat în verificare unui compartiment de specialitate acea factură și am constatat că în mare parte din acele servicii nu erau prestate, dar erau confirmate ca și prestate, de către o comisie de recepție din cadrul DIS. Cei din cadrul comisiei, care aveau responsabilitatea de verificare în teren a lucrărilor prestate au fost sancționați și anume: un director executiv din cadrul DIS și doi angajați”, a precizat Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

Ulterior, șeful de la DIS și-a și dat demisia. Mai multe informații despre acest subiect puteți citi mai jos:

Lazany a început curățenia în Primăria Bistrița! Șeful Direcției de Infrastructură și Servicii a demisionat

Dreptate, de la Asistență Socială, sancționat și el!

Aceștia nu au fost singurii sancționați din Primăria Bistrița, în ultimele două săptămâni, de la preluarea mandatului. Și șeful Direcției de Asistență Socială Radu Dreptate a fost sancționat, după nereguli constatate la centrul de zi pentru persoane vârstnice:

„Mai multe persoane vârstnice, beneficiari ai centrului de zi pentru persoane vârstnice au primit notificări prin care au fost excluși din centrul respectiv. În urma investigației făcute s-a constatat că centrul de zi pentru persoane vârsnice, având o capacitate de 56 de beneficiari a fost suprapopulat, prin anumite dispoziții date înainte de alegerile din iunie. Astfel încât, au fost acceptați în cadrul centrului 120 de persoane. Urmând ca în perioadă următoare să vină constrolul al AJPIS pe activitatea curentă de la Direcția de Asistență Socială s-au speriat și i-au dat afară pe toți care au considerat ei că erau în plus. Datorită faptului că nu am considerat o explicație bună „că așa mi s-a solicitat”, am dispus o sancționare a directorului de la Direcția de asistență socială, este a patra persoană sancționată în ultimele două săptămâni”, a explicat Gabriel Lazany.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.

Profesioniștii SERVOPLUS Șintereag îți instalează și verifică tahograful inteligent SMART 2

Monitorizarea și gestionarea timpilor de condus sunt acum mai ușoare, cu tahograful inteligent SMART 2. Profesioniștii...