Marți, 12 noiembrie 2024, ora 17:30, la Palatul Culturii Bistrița se desfășoară prelegerea DESPRE COPII ȘI PĂRINȚI – Infinitele ERORI. Prelegerea va fi susținută este scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă.
Editura Cartea Actuală 3C și Asociația Neamul Strămoșesc în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc” vă invită la o prelegere specială, susținută de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă.
„Această deosebită prelegere este una de interes. Subiectul este de mare actualitate și pune în lumină chestiuni sensibile, vulnerabile, nerostite poate niciodată așa cum o va face Prof. Ciomâzgă.
Ni se vor desluși astfel lucruri, situații, fenomene și multe neajunsuri, care au făcut adesea, în decursul istoriei, ca o așa de frumoasă și de gingașă simbioză, copii-părinți, să fie prototipul coșmarului, sau definiția conflictului insurmontabil.
Prof. Ciomâzgă va aduce în atenția publicului date și informații, adunate pe parcursul a zeci de ani de studii, cercetări, experimente și observații. Acestea au făcut și fac obiectul documentării unei cărți ce va vedea lumina tiparului, curând”, au anunțat organizatorii.
Momentul va fi încununat de faptul că autorul va aduce cu sine și edițiile aniversare ale celor trei romane publicate în ultimii 20 de ani:
- Lucrarea, Se întorc morții acasă și Apocalipsa de ce nu.
Romanul LUCRAREA a împlinit anul acesta 20 de ani de la apariția sa.
Marele critic literar Alex Ștefănescu avea să noteze atunci, îndată după lansarea acestei cărți, că este o scriitură ca un „adevărat brocart literar”. „Deopotrivă roman și scriere teologică. În țesătura epică bogată și grea – un adevărat brocart literar – se remarcă firele de aur ale unor întâmplări miraculoase, care evocă insistent și persuasiv prezența lui Dumnezeu în lume. Sunt reproduse, la intervale savant calculate, și citate din scrierile părinților Bisericii. Nu lipsesc, în sfârșit, nici trimiteri la viața de azi din România. Ar trebui alcătuit un colectiv de critici iterari, specialiști în patristică și analiști politici care să se pronunțe într-un mod autorizat asupra acestei cărți…” (România Literară, nr.39, 2004).
Despre romanul SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ, care a împlinit 10 ani de la apariție, scriitorul și profesorul Marius Vasileanu scria: Volumul de faţă scris de Cornel Constatin Ciomâzgă este o carte de mărturii. O predică şi o cateheză, o ilustrare a unei bune prize la Realitatea duhovnicească ortodoxă. Este tabloul unei metanoia, o chemare la metanoia şi la ruga neîncetată. Aşa cum din volumul Lucrarea am aflat despre anumiți rugători, foarte discreţi, cărora, poate, li se datorează supravieţuirea acestei lumi, lectura volumului Se întorc morţii acasă ne conferă un sentiment la fel de tonic întrucât, pe măsură ce-l parcurgi, simţi că autorul se roagă împreună cu tine. În acest registru, Cornel Constantin Ciomâzgă şi-a găsit deja stilul, are nenumăraţi admiratori, printre care şi semnatarul acestor rânduri…”
Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă a statuat, după 116 ani, în contextul literaturii române contemporane și de ce nu, universale, un nou gen literar, recunoscut ca roman catehetic realist.
Despre genul acesta de scriere, același cronicar Marius Vasileanu avea să noteze: în ultimă instanţă, finalitatea acestui gen de scriere poate fi – şi în cazul de faţă chiar este – mai importantă decât literatura pură (Ziarul Financiar, 17.10.2014).
Trebuie precizat și accentuat faptul că, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă va pune în atenția publicului prezent la această prelegere, o nouă ediție revizuită și adăugită a cărții APOCALIPSA DE CE NU, al treilea roman, care, deși a fost lansat cu numai un an în urmă, este și el un best-seller.
Autorul afirma atunci, cu prilejul lansării noii sale cărți, că aceasta „ar putea redefini condiția binelui, vorbind într-un fel anume despre renaștere, despre reînnoire, despre un altfel de viață, redefinind condiția existențială.”
CÂTE CEVA DESPRE Cornel Constantin CIOMÂZGĂ
S’a născut la 28 martie 1956. A debutat sub pseudonimul Cornel Cupşa, publicând între anii 1980-1990 tablete satirice, eseuri şi versuri în presa vremii din România. În 1990 a fost redactor la Revista „Zig-Zag”, săptămânalul cu cel mai mare impact şi tiraj postrevoluţionar din România.
A fost Redactor la Săptămânalul „Tinerama”. În 1991 a fost redactor-şef al primului post de radio particular din România: „Fun-Radio“. Între anii 1992 şi 1996 a fost Director General la „Radio Tinerama”. Între 1993 şi 2003 a fost Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni – Filiala România.
A fost Profesor la Facultatea de Jurnalism, fiind autorul cursurilor: „Arta interviului şi Talk-show-ul“ şi „Reportajul de la relatare la literatură”.
A fost Director Media la Forumul Internaţional „Adunarea regiunilor Europei de la Iaşi 1998“.
În 2000 a realizat filmul documentar „SEMNE” vorbind pentru prima dat despre moaştele preotului Ilie Lăcătuşu. În 2001 a realizat primul Curs de Psihologie Creştin Ortodoxă. Între anii 1990 şi 2002 a fost publicist, scriind editoriale, interviuri, comentarii, eseuri şi reportaje pentru publicațiile: „România Liberă”, „Zig-Zag”, „Tinerama”, „Ziua”, „Libertatea”, „Lumea Liberă” — New York, „Curentul” şi altele.
În 1990 a creat primul format de emisiune talk-show din România. A realizat astfel peste 200 de emisiuni talk-show radiofonic cu cele mai importante personalităţi ale vremii.
În anul 2004 a publicat prima sa carte LUCRAREA, care a devenit îndată best seller. În 2014 a publicat SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ, cel de’al doilea best seller iar în 2023, APOCALIPSA DE CE NU, care a fost și ea foarte bine primită de public.
Activitatea sa profesională a fost răsplătită cu numeroase premii:
– Premiul Marconi pentru activitate publicistică,
– Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni,
– Premiul Fundaţiei Secolul XXI.
– Premiul Asociaţiei 21 Decembrie.
– Premiul Comitetului Naţional UNICEF.
– Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Carte – Cluj 2016.