-1.9 C
Bistrița
joi, noiembrie 21, 2024

C.A.R.T.E: Peste 200 de elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud au redescoperit tradițiile zonei

Peste 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Năsăud au fost implicați într-un proiect care a presupus redescoperirea tradițiilor românești din zonă. Proiectul cultural C.A.R.T.E. (Cultură, Artă Românească, Tradiție și Educație) a fost pus la punct de Asociația Comunitarium Bistrița.

Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Scopul proiectului a fost să promoveze cultura tradițională locală în rândul elevilor din grupul țintă – 220 de elevi din clasele primare de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud.

În octombrie elevii au avut parte de diverse activități care i-au adus mai aproape de specificul satului românesc de altădată și de meșteșugurile zonei.

Tradițiile gastronomice au prins viață chiar în mâinile copiilor, în cadrul unui atelier de patiserie: Cozonacii rumeni.

Elevii au învățat de la maeștrii locali cum să pregătească acest produs tradițional atât de îndrăgit. Mai mult, s-au bucurat de aroma cozonacilor proaspăt scoși din cuptor – un simbol al sărbătorilor românești.

Elevii au celebrat și unicitatea zonei în cadrul Festivalului Culturii și al Meșteșugului Năsăudean. Livia Dărăban a prezentat participanților aspecte definitorii pentru confecționarea straielor populare specifice zonei.

La finalul prezentării, studenții voluntari implicați în activitățile proiectului au purtat cu mândrie portul năsăudean la parada costumelor tradiționale. Evenimentul a fost completat de un spectacol de dansuri și cântece năsăudene, oferit de ansamblul popular de la Clubul Copiilor Năsăud. 

Activitățile s-au încheiat cu o excursie în localitatea Marginea, județul Suceava. Aici elevii de la Școala Gimnzială 1Mihai Eminescu” din Năsăud au descoperi tainele olăritului. De altfel, zona este renumită pentru ceramica neagră. Copiii au observat procesul de creare a obiectelor din lut, reușind să înțeleagă efortul, pasiunea și îndemânarea necesare pentru a practica acest meșteșug.

Proiectul cultural C.A.R.T.E. a adus în atenția elevilor cultura și tradițiile românești. Le-a oferit șansa de a experimenta unele îndeletniciri românești, pentru a înțelege în profunzime munca și efortul depus de meșteșugari.

Participând la activități culturale, excursii, vizite la muzee, interviuri și discuții cu meșteșugari, elevii și-au dezvoltat identitatea culturală, viziunea artistică și creativitatea.

Credem că astfel de inițiative reprezintă pași esențiali în educarea tinerelor generații cu privire la păstrarea specificului cultural românesc”, au precizat voluntarii Asociației Comunitarium.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: