Motto:
„Cine a ajuns în Parlament ? Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. ”
(Mihai Eminescu- NETREBNICII CARE NE CONDUC- din ciclul “Icoane vechi si icoane nouã”, în ziarul „Timpul”, A.D. 1877)

Mai departe Mihai Eminescu se întreabă retoric: „Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.
Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc”.

După mai bine de 150 de ani, orice asemănare cu situatia din România actuală nu-i deloc întâmplătoare. Au mai trecut degeaba 4 ani din legislatura 2020-2024 fãrã ca parlamentul sã facã legile necesare pentru reformarea satatului. România este un stat nereformat, cu un sistem politico-administrativ excesiv centralizat. De aceea, pentru a face progrese evidente, România are nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme:
-reforma constitutională si consolidarea statului de drept;
-reforma administrativ-teritorială care să permită descentralizarea si autonomia locală;
-reforma morală, prin educatie care să promoveze meritocratia in functii publice.
O bună ocazie pentru reforme ar fi fost chiar in ciclul electoral actual din perioada 2020-2024, fără nici un fel de alegeri . Din păcate oportunitatea aceasta a fost irosită, iar România se confruntă cu un deficit bugetar excesiv .
Nu s-a făcut nimic pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
Cea mai importantă este reforma administrativ-teritorială care a devenit o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
De asemenea, in România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
Reforma administrativă putea fi făcută deja cu atât mai mult cu cât a fost depus in parlament un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României, initiat de deputatul Vlad Benga. (Vezi: (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf) .
Proiectul a trecut de Camera Deputatilor si a ajuns la senat unde s-a înpotmolit deoarece presedintele Senatului Nicolae Ciucă nu a catadicsit să-l pună pe ordinea de zi, fiind ocupat tot anul cu panourile publicitare de pe toate drumurile cu insctiptia „Un ostas în slujba ţării”.
(vezi: (https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23b278AD.PDF?nocache=true)