Invitat la Bistrițeanul Live, Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a vorbit despre ziua sa de muncă, provocările și satisfacțiile de care se bucură. Acesta a explicat și de ce este importantă susținerea politică sau de ce este Bistrița-Năsăud o forță politică la nivel național.
„Alegerea resursei umane de calitate este rețeta succesului”, a admis ministrul Bogdan Ivan, la Bistrițeanul Live. Acesta a subliniat că este important să depășești interesele personale și să identifici oamenii valoroși, pe care să-i pui candidați.
„Nicăieri în România nu întâlnești atât de condensat o reprezentare locală la nivel național. Și politică, și administrativă. Nu prea sunt județe în România precum Bistrița-Năsăud care să aibă o reprezentativitate atât de puternică”, a subliniat Bogdan Ivan, referindu-se la Daniel Suciu, al treilea om în stat, dar și la Radu Moldovan, vicepreședinte PSD la nivel național și liderul regiunii.
Bogdan Ivan a recunoscut că a avut, în ultimii patru ani, și două situații în care nu a fost pe aceeași lungime de undă cu Radu Moldovan, președintele PSD BN.
„Am stat strâmb și am cântărit drept și – deși inițial nu era de acord cu mine – stând și cântărind pe argumente, a ajuns să-mi dea dreptate. Nu este vorba de a te impune, nu acesta este scopul. Radu Moldovan, spre deosebire de alți lideri politici, atunci când ai altă părere, dacă aduci argumente pertinente, îți dă dreptate. Este un om corect. Este flexibil în funcție de situație”, a mai spus Bogdan Ivan.
„De cloudul guvernamental se vorbește de vreo 10 ani. Eu l-am semnat și acum se lucrează la instalarea dispozitivelor sale. La fel s-a vorbit de ani buni și despre limbajul comun între toate bazele de date din România care nu vorbesc una cu alta, îi țin pe oameni la cozi și le rezolvă problemele în zeci de zile.
Acum suntem în situația în care, cu bani europeni, suntem pe picior de licitație publică pentru a conecta toate aceste baze de date.
De o aplicație unică la fel ca în Dubai, Danemarca sau Estonia se vorbește de ani buni. Avem sute de ghișee fizice sau platforme online. Fiecare instituție are portalul ei, fără legătură cu un alt portal, pe care dacă vrei să obții ceva trebuie să-ti faci cont, parola, user, să primești cinci mailuri, să răspunzi…
Avem acum o singură aplicație pentru om. De aici va putea să-și reînnoiască buletinul, pașaportul, permisul, să-și găsească tot acolo actele de studii, să solicite documente de proprietate, avize sau acte de la Primărie. Într-un singur loc. S-a făcut licitația, s-a semnat contractul de execuție”, a explicat ministrul Bogdan Ivan la Bistrițeanul Live.
Ca deputat, Bogdan Ivan a inițiat aproximativ 100 de proiecte de lege, dintre care 40 au devenit legi. Una dintre ele, se referă la dublarea normei de hrană din spitale.
Bogdan Ivan a vorbit despre ascensiunea sa până la funcția de ministru, dar și despre emoțiile cu care a acceptat această provocare sau pariurile unor colegi care i-au prezis că nu va rezista o lună, trei sau șase luni în această funcție.
De 35 de ani incoace numai Valorosi am ales si avut……….