Trei zile de poveste, la Festivalul Dovleacului de la Herina: bunătăți cu aromă de dovleac, activități pentru toată familia și decoruri pentru cele mai frumoase fotografii de toamnă

Dovleacul, cultivat pe dealurile însorite din jurul Bistriței, va fi, weekend-ul acesta, vedeta unui eveniment ce-i poartă numele: Festivalul Dovleacului.

Festivalul va avea loc, în perioada 11-13 octombrie, în zona Taberei Speranța de la Herina, iar organizatorii – producătorul de semințe și ulei de dovleac presat la rece „ULEI SIMIS” – au pregătit o mulțime de activități distractive pentru toate vârstele, spații și decoruri în care veți avea posibilitatea să savurați din plin veselia culorilor de toamnă.

Pe tot parcursul celor trei zile vă veți putea delecta cu preparate pe bază de dovleac, cum ar fi supă cremă de dovleac, brioșe cu dovleac, dar și cu bunătăți pregătite de punctul gastronomic Finca Galan, pizza, înghețată sau vinuri locale.

Pentru cei mici au fost pregătite ateliere de creație (sculpturi și picturi pe dovleac cu ajutorul prof. Radu Hangan și al elevilor voluntari de la Liceul de Arte “Corneliu Baba”, din Bistrița), pictură pe față, labirint din baloți de paie, lada cu boabe de porumb, traseu cu obstacole, piramida cu baloți de paie și decorațiuni cu dovleci, tobogane cu aterizare pe baloți de paie sau kornhole.

Festivalul oferă o gamă variată de activități și surprize și pentru adulți.

Pentru aceștia organizatorii au pregătit demonstrații cu utilaje și tehnologie modernă specifice recoltei de semințe de dovleac, zone cu decoruri unde pot surprinde cele mai frumoase fotografii de toamnă, un târg de produse locale lucrate manual, precum și trasee special amenajate prin cultura de dovleac.

Responsabili de voia bună sunt Codruț Bistrițeanul, Magda Suciu, Andreea, Maria&Rares, Karina, Trupa Riveria și Trupa Arta.

Intrarea la Festivalul Dovleacului se va face pe baza achiziționării unei brățări de acces, care va costa 20 lei de persoană şi va include o sticluță de 100 ml de ulei din semințe de dovleac – Simis, presat la rece.

Pentru copiii cu vârsta sub 14 ani accesul este gratuit.

Mai multe detalii și informații puteți obține la numărul de telefon: 0757 438 106.

Așadar, dacă doriți să celebrați sosirea toamnei într-un decor inedit și să petreceți timp de calitate cu familia și prietenii, e musai să dați o fugă până la Festivalul Dovleacului! Se anunță trei zile de poveste!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: