-1.8 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

FOTO/VIDEO Drumul de poveste, cu peisaje de vis, care te poartă prin Munții Rodnei la 1400 de metri altitudine, a fost inaugurat astăzi!

Astăzi a fost inaugurat unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Bistrița-Năsăud. Acesta leagă localitățile Parva de Sîngeorz-Băi și îi poartă pe cei care-l traversează prin Munții Rodnei, oferindu-le peisaje ce-ți taie răsuflarea.

Drumul forestier Parva- Sîngeorz-Băi a fost inaugurat astăzi, în prezența primarilor celor două localități și a altor oficialități, printre care președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, președintele Camerei Deputaților Daniel Suciu sau ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

Drumul lui Coșbuc, cunoscut localnicilor și sub denumirea de „drumul de pe Dealul Tisei”, este calea pe care poetul George Coșbuc obișnuia să o parcurgă frecvent pentru a-și vizita nepoții, în special pe Vasile, nepotul său preot la Parva.

Acest drum ajunge până la vârful Măgurii, la altitudinea de 1.370 de metri. Ascensiunea spectaculoasă începe din centrul localității Parva, aflată la 503 metri altitudine, și continuă pe un traseu de opt kilometri, cu o diferență de nivel de 867 de metri.

Construcția drumului a început în anul 2020, însă proiectul a fost conceput cu mulți ani înainte. După 12 ani de muncă și planificare, acest drum simbolic, menit să conecteze tradiția, natura și moștenirea spirituală a regiunii, a fost realizat cu ajutorul echipei de constructori de la CML.

La inaugurare, președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan a subliniat efortul necesar pentru realizarea acestei lucrări de amploare:

„În urmă cu ceva timp, era greu de crezut că vom reuși să modernizăm un drum la o asemenea altitudine. Doar un primar cutezător și foarte curajos, precum Ioan Strugari, ar fi putut să-și asume un astfel de proiect. E greu să urci pe jos, darămite să torni asfalt și să construiești ziduri de susținere. Așteptăm cu nerăbdare ca și inginerul Cătălin Bota (n.r. primarul orașului Sîngeorz-Băi) să urmeze acest model și să finalizeze legătura dinspre Sângeorz-Băi.”

 

Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, nu vrea să se oprească aici, anunțând cu această ocazie câteva proiecte ambițioase :

 „La nivelul localității Parva, desfășurăm un proiect de construcție a unei microhidrocentrale pe râul Rebra, proprietatea primăriei Parva, o inițiativă unică în România. Nu cred că mai există vreo administrație publică cu o astfel de investiție. Avem, de asemenea, în plan construirea unui sat de vacanță, pentru care am obținut deja o parte din avize. În plus, doresc să consult locuitorii comunei printr-un referendum pentru a vedea dacă susțin continuarea investițiilor în turism. Un alt proiect important este construirea unei punți suspendate, care va deveni cea mai înaltă din Europa, la 200 de metri altitudine. Va fi o atracție și o investiție unică pentru județul nostru.”

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Publicitate electorală.
    Ceea ce s-a inaugurat este o jumătate de drum, din Parva până în vârful Măgurii. Din vârful Măgurii nu există legătura până în Sângeorz-Băi!!!
    Peisajul este într-adevăr minunat.

  2. Drum neterminat dupa culme ? Cine poate urca din Sangeorz Bai pana acolo ? Cine poate cobora de la inaltime venind dinspre Parva inspre Sangeorz Bai ? Exista elicopter ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...