1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Biroul Politic Județean PNL se reunește astăzi, într-o nouă încercare de a desemna candidații pentru alegerile parlamentare

PNL Bistrița-Năsăud mai face astăzi o tentativă de a desemna candidații pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc în 1 decembrie. Asta după ce președintele organizației județene a partidului, Ioan Turc cu apropiații săi au votat o listă, în fruntea căruia se afla chiar el, în ciuda faptului că coordonatorul organizației PNL BN, Daniel Buda și Nicolae Ciucă a recomandat amânarea stabilirii candidaților. PNL BN e pe ultima sută de metri, termenul limită pentru depunerea listelor de candidați fiind 2 octombrie.

Pe ultima sută de metri, Biroul Politic Județean PNL BN se mai reunește o dată în încercarea de a stabili candidații pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc în 1 decembrie.

Organizația județeană a PNL mai are doar două zile și jumătate pentru a stabili numele de pe listele cu candidați, care trebuie depuse cel târziu în 2 octombrie. Până în data de 4 octombrie, Biroul Electoral Central se va pronunța, prin decizii, dacă admite sau respinge candidaturile.

Biroul Politic Județean PNL Bistrița-Năsăud se reunește astăzi, după-masă, tocmai la Năsăud, în sala de consiliu a Primăriei Năsăud.

De la demisii în bloc…la bătaie, în sediul PNL!

Situația din PNL Bistrița-Năsăud este tensionată deja de la finalul lunii trecute, când la Biroul Național al PNL au ajuns 20 de demisii din structura de conducere a PNL Bistrița-Năsăud. Două dintre ele aparțineau celor doi primari de orașe, două celor doi parlamentari, iar 6 au fost înaintate de primari liberali de comune. Toți îl criticau pe liderul PNL, Ioan Turc. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

Tensiunea a culminat luna aceasta, când Ioan Turc și apropiații săi au votat lista de candidați la alegerile parlamentare, deși coordonatorul județean Daniel Buda și președintele PNL Nicolae Ciucă au cerut o amânare a deciziei. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

SCANDAL fără sfârșit în PNL BN: Ioan Turc s-a votat pe lista pentru Camera Deputaților, sfidând primarii și solicitarea lui Nicolae Ciucă

Având în vedere modalitatea în care au fost votate listele, în fruntea listei pentru Camera Deputaților regăsindu-se Ioan Turc, iar în fruntea listei pentru Senat deputata Diana Morar, Biroul Politic Național a cerut reluarea alegerilor pentru stabilirea candidaților.

Biroul Politic Județean care a votat listele a fost dizolvat weekendul acesta, în locul său fiind numit un Birou Politic interimar, cu membri care ar fi apropiați ai deputatului Robert Sighiartău.

Tot weekendul acesta, în sediul PNL, Ioan Turc ar fi sărit la gâtul consilierului județean Octavian Ganea, un apropiat al deputatului Robert Sighiartău. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

SURSE: Bătaie în sediul PNL BN! Ioan Turc a sărit la gâtul unui consilier județean apropiat lui Robert Sighiartău

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: