0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO: Bisericuța de lemn a Garnizoanei Bistrița, resfințită de ÎPS Andrei Andreicuț

Biserica Militară de Garnizoană din Bistrița, situată pe strada Avram Iancu nr. 1, ce poartă hramul „Înălțarea Domnului”, a fost resfințită astăzi. Slujba a fost oficiată de ÎPS Andrei Andreicuț, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

Bistrițenii s-au adunat în număr mare în această dimineață la bisericuța de lemn a Garnizoanei Bistrița pentru a participa la resfințirea lăcașului de cult.

Slujba de resfințire a început la ora 9.00, fiind oficiată de ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului şi Sălajului, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

De la ora 10.00, toți cei prezenți au asistat la Sfânta Liturghie Arhierească.

Bisericuța de lemn poartă hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în anul 2002.

Lăcașul de cult este construit din lemn, în stilul bisericilor maramureşene, având toate elementele fireşti ale lăcaşurilor tradiţionale româneşti, naos, pronaos şi altar, precum şi pridvor.

Biserica a fost sfințită de IPS Bartolomeu Anania, împreună cu un sobor de preoţi militari din garnizoanele Bucureşti şi Cluj, preoţi din parohiile municipiului Bistriţa şi zonele apropiate, în frunte cu P.C.Părinte Protopop Alexandru Vidican, în data de 2 iunie 2002, a doua zi de Rusalii.

Slujba de Resfințire a Bisericii Militare de Garnizoană din Bistrița a fost un moment de credință și onoare, atât pentru credincioșii prezenți, cât și pentru întreaga comunitate.

Cuvintele pline de har ale IPS Andrei și ale PS Varlaam au subliniat profund importanța credinței în viața noastră de zi cu zi și binecuvântările care se revarsă asupra noastră prin devotamentul față de Dumnezeu.

Împreună cu Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, prefectul județului Teofil Cioarbă și primarul ales al Bistriței, Gabriel Lazany, ne-am rugat pentru bunăstarea orașului și a tuturor celor prezenți”, a transmis Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Cinste Armatei Române,cinste slujitorilor Bisericii! Organizare si slujire impecabile,disciplina si buna rînduială.Ne-ati umplut sufletele de bucurie sfanta si de mândrie că aparținem acestui neam binecuvântat de Dumnezeu!Domnul sa va ocrotească in toate cele bune si de folos!🙏

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...