Printr-un comunicat de presă, mai mulți primari liberali își exprimă dezacordul cu privire la politica promovată de președintele organizației PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc. Aceștia amenință că nu vor participa la nicio ședință și nu vor gira nicio lista pentru alegerile parlamentare, dacă nu vor fi consultați.
Un comunicat de presă trimis de mai mulți primari PNL, printre care Dorin Vlașin de la Năsăud sau Cătălin Bota de la Sîngeorz-Băi arată haosul din interiorul PNL Bistrița-Năsăud. Cei doi primari sunt susținuți în acest demers și de alți primari de comune din județ.
În înformarea de presă, primarii PNL amenință că nu vor participa la nicio ședință și nu vor gira vreo listă de parlamentari până nu vor fi consultați. De asemenea, aceștia mai spun că nu mai pot fi de acord cu politica promovată de președintele Ioan Turc:
„Având în vedere importanța alegerilor prezidențiale și parlamentare care se apropie, considerăm că nu suntem consultați în deciziile importante așa cum cere statutul partidului și nu putem fi de acord cu continuarea acestei politici promovate de președintele Ioan Turc. Așadar, nu vom participa la nicio ședință și nici nu vom gira vreo listă de parlamentari până când nu vom avea o discuție clară și concretă care să țină cont de doleanțele celor care au câștigat alegerile locale.
Așteptăm poziția partidului de la nivel central!”, precizează primarii liberali în comunicat.
La finalul lunii august, la Biroul Național al PNL au ajuns 20 de demisii din structura de conducere a PNL Bistrița-Năsăud. Două dintre ele aparțineau celor doi primari de orașe, două celor doi parlamentari, iar 6 au fost înaintate de primari liberali de comune. Se pare că mare parte din cei care și-au deput atunci demisiile semnează și comunicatul acesta.
Mai puteți citi:
Nu va faceți probleme, ii lămurește oltean sa și revizuiască atitudinea, pai dacă turc nu mai are putere cine îl autorizează cu ce vrea el, cum vrea el, cu etaje fără număr, cu galerii comerciale fără acte ,pardon pe fica sa și înaintașul negrea.
Cine a condus primăria dacă nu oltean?
Acolo sunt executanți la care da dispoziții oltean.
Eu zic sa nu le stricați treburile, ar fi păcat.
Acuma serios, ma bucur tare mult ca mai sunt primari cu sânge în instalație.