12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

An de foc pentru pompierii bistrițeni. Majoritatea incendiilor s-au produs în mediul rural

În primele opt luni ale acestui an, pompierii bistrițeni au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de 222 de incendii produse în județul nostru. Dintre acestea, majoritatea (79 %) au avut loc în mediul rural.

În primele 8 luni ale anului 2024, pompierii au acționat pentru stingerea a 222 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul județului Bistrița – Năsăud, 64 fiind înregistrate la vegetație uscată, lăstăriș și fond forestier, pe o suprafață totală de peste 100 ha.

Din cele 162 de incendii gestionate de pompierii militari bistrițeni, altele decât cele de vegetație uscată, 145 au izbucnit la proprietăți individuale (locuințe, anexe, bunuri, mijloace de transport), șapte au afectat domeniul public al statului și zece au fost înregistrate de operatori economici privați”, potrivit datelor prezentate de inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur, într-o conferință de presă.

Raportat la mediul de manifestare a incendiilor, 79,01 % dintre acestea au avut loc în mediul rural, iar 20,99% în mediul urban.

FOTO ARHIVĂ

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: