15 C
Bistrița
joi, septembrie 19, 2024

SURPRIZĂ la Primăria Bistrița – Nu știau că procurorul a cerut CONCEDIEREA paznicului agresor sexual

La o zi după ce a prezentat cazul revoltător al paznicului agresor sexual de la Centrul de Cazare Temporară al Primăriei Bistrița, Bistrițeanul.ro a vrut să afle dacă Dorin G. mai este angajat în instituție și de ce nu a fost dat afară de atunci, deși au trecut trei ani și a existat inclusiv o cerere în acest sens venită de la procurorii care anchetează cazul. Surpriză însă, consilierii primarului Ioan Turc, care țin locul purtătorului de cuvânt al Primăriei, nu știau despre existența unui asemenea document și nici că rechizitoriul procurorilor a ajuns la instituție.

Ieri, Bistrițeanul.ro a prezentat agresiunile sexuale comise de un paznic al Primăriei Bistrița chiar în cadrul instituției unde lucra. Victime i-au fost două femei cu handicap și probleme psihice, de care, culmea, bărbatul trebuia să aibă grijă.

Întreaga poveste o puteți citi mai jos:

EXCLUSIV: Direcția de Asistență Socială a Prădătorilor Sexuali din Primăria Bistrița. Fete cu handicap abuzate sexual. Agresorul, sub protecția șefilor

În 5 iunie anul acesta, Dorin G., paznic în cadrul Direcției de Asistență Socială Bistrița a Primăriei Bistrița a fost trimis în judecată pentru două fapte de agresiune sexuală.

Faptele au fost comise în 2021, însă abia acum au finalizat procurorii ancheta în acest caz și au dispus trimiterea acestuia în judecată. Rechizitoriul a ajuns la Primăria Bistrița în data de 13 iunie anul acesta, primind numărul de înregistrare 58986.

Bistrițeanul.ro a dorit să afle, de la șeful Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița, Radu Dreptate, de ce bărbatul încă lucrează în instituție.

Este încă angajat, pentru că încă nu este judecat. E transferat, nu mai lucrează acolo, dar este încă angajat, pentru că nu există nicio sentință. Este cercetat, ca alte și alte persoane și când se pronunță sentința știm ce facem. A fost schimbat de acolo, e trecut pe alt post, nu mai este acolo, în altă parte. Are prezumția de nevinovăție, nu pot să judec eu oamenii, instanța se pronunță”, a fost declarația halucinantă a lui Radu Dreptate pentru Bistrițeanul.ro.

Întrebat de ce a fost menținut pe același post 6 săptămâni după comiterea infracțiunilor, Radu Dreptate spune că nu ar fi putut să îl mute, întrucât acesta ar fi fost în concediu medical și respectiv de odihnă, iar pe perioada concediului nu se pot modifica raporturile de muncă.

Când reporterul Bistrițeanul.ro l-a întrebat pe directorul Radu Dreptate despre handicapul de care suferă paznicul agresor, șeful Direcției de Asistență Socială a făcut apel la protecția datelor cu caracter personal.

L-am întrebat pe Radu Dreptate, directorul Direcției de Asistență Socială din Primăria Bistrița, și dacă este adevărat faptul că bărbatul a fost prezentat comisiei de disciplină a Primăriei Bistrița, moment în care nu am mai primit răspunsuri și am fost direcționați brusc și insistent spre doi consilieri ai primarului Ioan Turc, Florin Aluaș și Mihai Pînzariu, care ar da detalii pe subiect.

Acolo se cunoșteau și mai puține lucruri despre acest caz. Întrebat de ce nu a fost dat afară paznicul, deși procurorul de caz a recomandat asta, odată cu înaintarea rechizitoriului, Mihai Pînzariu spune: „Nu avem nicio recomandare scrisă”.

Mai mult, consilierul primarului Florin Aluaș i-a întrebat la rândul său pe reporterii Bistrițeanul.ro: „DAS (n.r. Direcția de Asistență Socială) știa că omul ăsta trebuia dat afară? (…) Rechizitoriul acesta când a ieșit, ca să zic așa?”

Odată cu rechizitoriul care a ajuns în luna iunie la Primăria Bistrița a venit și o recomandare din partea procurorului de caz prin care se cere ca paznicul să fie dat afară:

„Vă trimitem alăturat Rechizitoriul, cu numărul de mai sus, emis de procuror la data de 30.05.2024, pentru a dispune măsurile legale în vederea emiterii actului administrativ de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu ale inculpatului G. Dorin” – este negru pe alb solicitarea procurorului de caz către Primăria Bistrița.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Întrebare pentru Radu Dreptate??Este adevărat ca are apartamente luate de la bătrâni singuri pe care aducea în centrele de cazare bătrâni a primărie Bistrița și îi forță sa le doneze lui??Este adevărat ca are dosar penal pe speta asta depus de o bătrânică care este la politia Bistrița în sertare??

  2. Trebuie sa raspunda in primul rand primarul in functie care a tolerat asa ceva! Toata lumea stie ca Dana B, a fost sustinuta de Turc… iar ea a sperat pans in ultima clipa ca va conduce un serviciu. Cum acest lucru nu s a intamplat iar sefia i a revenit unei nestiutoare neuca nimeni, prima, a rabufnit pe motiv ca nu a primit ce si a dorit.
    Pe de alta parte, astfel de evenimente sunt de nepermis nicaieri! Un astfel de om trebuia dat afara in secunda 2.
    Dar din pacate, nimeni nu a luat nicio masura iar prima care trebuia sa intervina era sefa centrului de noapte, dar aia a tacut. Nici cu plosnitele pe masa care misuna pe mese si paturi la centrul de noapte, nu s facut nimic.
    Daca se cauta vinovati, sunt multi! Iar daca e de dat afara, trebuie inceput cu Andreica, nevasta de politist, ptimaru, consilierii, directoru plus adormita de la azilul de batrani care este de 100 de ani la conducere desi e o mizerabila care isi bate joc de bateani care is pissti pe ei!
    Poate face Lazany regula cu toata primaria! E momentul! Acum

    • La cum scrii, se pare că într-adevăr ești o deșteaptă a pământului care abia faci redactezi un referat! Cunoști foarte bine DAS ul și la ce neuron sclipitor ai, relevă faptul că faci partedin gașca celor care stau cu picioarele în sus pe birou. Atenție ca poate la reorganizare, dă cuiva cu virgulă și îți sare confortul de care dispui momentan. Nu ești în măsură să faci analiza posturilor sau competențele fiecăruia, când tu habar nu ai să redactezi un document, iar scopul principal la locul de muncă e confortul personal, bârfele și care, cum face! Atenție la viraje să nu aluneci …

  3. Doamne ferește.
    Juriștii primăriei nu stiau.
    Și primarul știa și nu a făcut nimic.
    Juriștii nu știu nici de slte sentințe definitive pe care le țin îndosite și nu fac nimic.
    Cred ca ar trebuii o cercetare în acest sens.
    Asta da abuz în serviciu.
    Dar cine?
    Rămâne sa vedem ce va face primarul nou ales , toata lumea spera ca va face ceva.
    Ar trebuii sa ceara toate sentințele ne duse la îndeplinire.
    Asta dacă nu vizează și persoane de care nu se poate atinge nimeni.
    Este de noaptea mintii ce s a întâmplat iar primarul nu a făcut nimic.
    Iar lingușitor.

  4. Domnule primar Lazani vedeți ca sunt prea mulți șefi la acea direcție ca dealtfel la mai toate direcțiile.
    Organigrama zice ca ex . direcția economica un director, doi directori adjuncți, vreo 3 sau 4 șefi serviciu.
    Mai vreți?
    Citiți organigrama primăriei.
    Unii șefi aroganți, nu comunica cu cetățenii, nu ți permit sa treci de linia verde, paznici de la poarta,
    Primăria este în slujba cetățenilor, increzutilor, arogantilor.

  5. Suspendarea nu e totuna cu concedierea!!! Și apoi acesta a fost mutat în alt loc de muncă tocmai pentru a nu veni în contact cu victimele sale sau alte potentiale victime!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan Bistrița face angajări! NOI locuri de muncă și la Polimed, Aquabis, MasterFoam

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Polimed și GB Instaplan. Se caută operatori producție, gestionar, inginer automatist, sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni. Lista completă - mai jos: 

SUPER OFERTĂ de toamnă: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA...

Profită acum de oferta specială Materom Automotive și achiziționează cel mai îndrăgit model Škoda: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA inclus)!