19.3 C
Bistrița
joi, aprilie 17, 2025

Sute de controale pe linie silvică în Bistrița-Năsăud. Cât lemn a fost confiscat:

Potrivit unui raport al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în primele 7 luni ale acestui an au fost efectuate nu mai puțin de 600 de controale pe linie silvică. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 300 de sancțiuni și a fost confiscat lemn în valoare de aproape 456.000 lei.

Prevenirea și combaterea delictelor silvice constituie o prioritate specifică județului Bistrița-Năsăud, care deține un fond forestier semnificativ. Activitățile desfășurate de polițiști au contribuit la realizarea obiectivelor stabilite la începutul anului 2024, astfel că au fost efectuate 600 de controale și acțiuni pentru depistarea ilegalităților în domeniul silvic„, potrivit IPJ BN.

În primele 7 luni ale acestui an au fost constatate 29 de infracțiuni și au fost aplicate nu mai puțin de 303 sancțiuni.

Totodată, ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.161,9 metri cubi material lemnos, în valoare de 455.970 de lei, și indisponibilizate 4 mijloace de transport„, se mai arată în raport.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Nu stiu ce controale ati facut, sau unde faceti ca se circula fara aviz pe masini mai ales pe Valea Birgaului…poate pe la agenti pe acasa dupa ,,drepturi” , acolo se fac mai nou controale…se taie cat de mult posibil..catastrofal raport…RUSINE, RUSINE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.