Timpul pe care îl așteaptă bistrițenii care au cancer pentru a prinde o consultație la oncologi în Policlinică se va reduce considerabil. Asta pentru că Spitalul Clinic Județean de Urgență a mai angajat un medic oncolog, iar Casa de Asigurări de Sănătate a mărit norma de la policlinică pentru consultații la două norme și jumătate.
Potrivit directorului Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Szekely Vilhelm, timpul pe care bistrițenii care au cancer îl așteaptă pentru a prinde o consultație la unul dintre medicii oncologi ai Spitalului Clinic Județean de Urgență va fi redus considerabil.
Asta pentru că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a mai angajat un oncolog, fiind în momentul de față 8 medici oncologi și un hematolog. Aceștia consultă și la Policlinica de pe strada Gării.
Dacă până acum era doar o normă și jumătatate, a crescut la două norme și jumătate, ceea ce înseamnă un număr mai mare de consultații oferite de Policlinică. Numărul de consultații la Secția Oncologie se va mări începând cu 1 septembrie.
În 2023, la ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost efectuate peste 5.500 de consultații, în medie 30 de consultații/zi, la specialitatea Oncologie.
Până la finalul lunii august, la secialitatea oncologie mai există un singur loc disponibil la Policlinica Bistrița pentru programare.