Prietenii mei care cunosc romanul Țara ascunsă, care se află în librării, bănuiesc că sunt un bun cunoscător al prozei lui Liviu Rebreanu. În Caietele marelui prozator născut la Târlișua – care sunt adevărate laboratoare ale creației rebreniene editate de Nicolae Gheran – sunt multe note despre felul de a fi al românului. Într-un loc Rebreanu notează și acest proverb din popor: Să nu râzi de măgar cumva, că poate-l încaleci cândva…
O fi folosit proverbul sau nu în vasta lui operă, dar noi îi despletim aici un pic înțelesurile.
Omul care trăiește din lucrul mâinilor lui asupra pământului – și mai sărac, sau poate doar cu o reclamă mai proastă – nu trebuie niciodată neglijat și batjocorit. Pentru că nu se știe ce bogății ascunde mintea lui sau ce soluții inedite se află în el, în situații de criză. În pietriș, nisip și pământuri se află aurul cel rar. Iar lotusul pur și imaculat din nămol își trage puterea.
Rebreanu însuși fiu de notar și intelectual nu a luat în râs și nu a batjocorit țăranii. Ci a încercat să îi înțeleagă în romane care au dăinuit în timp. De altfel, chiar discursul lui de primire în Academia Română se cheamă Laudă țăranului român. Așa că se cere să acordăm atenția cuvenită acestui proverb care ne sugerează să cercetăm cu răbdare esențele, nu aparențele. Să nu râzi de măgar, că s-ar putea să-l încaleci cândva…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
Nu ” sa-l incaleci „… ca prea suna a ” scalvie … sau batjocura „… ci ” S-AR PUTEA SA-L ROGI odata… candva … SA TE CARE-N SPATE , CA PE UN NIMURUG … ” !