Toți am spus la un moment dat Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești – cuprinși de amărăciune că un prieten ne-a trădat. Sau că o faptă bună făcută a primit drept răsplată altele rele din partea unor oameni pe care contam.
Nu toți oamenii știu ce este loialitatea și recunoștința și nici nu ai bănui dacă asta ține de educația din familie sau de caracterul lor.
Oricum, cel ce părea slab și neajutorat, care ți s-a băgat cu viclenie în casă și pe sub piele – a ajuns să îți ia locul. Te asuprește și se poartă rău cu tine încercând să te elimine ca să ștergă urmele ascendenței lui. Fiindcă – Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. L-ai ajutat, l-ai salvat dar el se arată neîndurător în final. Și ajungi să te întrebi ce mai este de făcut?
Vă spun eu: la faptele bune și la ajutarea aproapelui nu este de renunțat, oricâte eșecuri ar avea recunoașterea acestora.
Faptele bune sunt făcute în numele lui Dumnezeu. Iar cel care le răsplătește cu rău lucreză în numele Celui Rău și apoi se știe: cui te închini, acolo te duci. Tu să faci fapte bune mereu, iar cel viclean să și le adauge pe cele rele. Toți ne ducem, la un moment dat, dar nu în același loc…
Și ca să nu lăsăm totul pe seama lumilor ce vor veni – vă asigur că nici în lumea aceasta cei care se înalță călcând pe cadavre – moral sau fizic vorbind – nu au viață bună. Iar pentru a vedea asta, avem nevoie de răbdare. Doar un strop de răbdare…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea