Un bărbat de 38 de ani a ajuns în urmă cu puțin timp la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, produs pe strada Libertății din Bistrița.
Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat în urmă cu puțin timp un bărbat în vârstă de 38 de ani, implicat într-un accident rutier (în calitate de conducător auto), produs în Bistrița, pe strada Libertății.
După stabilizare, acesta a fost transportat conștient la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, conform informațiilor furnizate de ISU BN.
Celălalt șofer implicat în accidentul rutier a refuzat transportul la spital.