-1.8 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Johnny, spaniolul cu suflet de român, care a dat Spania pe Bistrița. Pasionat de motociclism viteză, a adus argintul de la MotoRC, în orașul care l-a adoptat

Și-a lăsat țara natală Spania, după ce s-a îndrăgostit iremediabil de România și Bistrița. Johnny nu doar că a lăsat totul în urmă și s-a „transformat” în român, ci zilele trecute a adus la Bistrița și argintul de la Moto RC 2024 (campionatul național de motociclism viteză), după ce și-a descoperit pasiunea pentru motociclism tot în România.

Johnny Pastor are 47 de ani și este originar din Spania. Acesta s-a mutat în urmă cu patru ani în România, soția sa fiind româncă. Au împreună trei fete, iar Romania a devenit în scurt timp locul său de suflet:

 „Este copleșit de frumusețile României. Îi plac tare mult mâncărurile, peisajele și oamenii. A mers într-o sâmbăta în Spania, iar marți era din nou în România, nerăbdător… de zici că a plecat pentru câteva luni”, spune Ioana, soția acestuia.

Johnny este pasionat de când se știe de mașini de curse și de câțiva ani și-a descoperit și pasiunea pentru motociclism. Pasiunea pentru mașinile de curse l-a și dus pe culmile succesului în Spania, unde a fost de trei ori campion național.

În anul 2021, spaniolul a continuat performanța și în România și a obținut titlul de campion și în țara noastră.

O zi pe circuit i-a adus în față pe reprezentanții Honda România, care i-au devenit mentori în următoarele curse. Cu această ocazie, Johnny și-a descoperit o nouă pasiune, cea pentru motociclete, unde, de asemenea, a ajuns să exceleze.

 „Cand am organizat “Honda Test Days” la Târgu Mureș am cunoscut un român autentic cu sufletul, dar care vorbea spaniolă. Era remarcabil faptul că îi curgeau cursele prin vene. Nu a fost nicio surpriza că s-a atașat de noi și noi de el. Trei zile de eveniment au fost suficiente ca să trecem de la “Bună ziua” la “Ce faci, frate?”, spun reprezentanții Honda România, despre spaniolul cu suflet de român.

Johnny a fost rapid adoptat de echipă, iar legătura lor s-a întărit pe măsură ce au trecut împreună prin numeroase provocări. De la primele sale ture pe circuit cu o Honda CBR1000 RR-R de test, până la decizia fermă de a-și procura propria motocicletă pentru a se alătura echipei de curse, Johnny a demonstrat o pasiune și o determinare rar întâlnite.

Reprezentanții Honda România despre Johnny: „Unul dintre cei mai determinați piloți”

“Este clar că este unul dintre cei mai determinați piloți cu care am lucrat și care din prima secundă a demonstrat că își dorește să facă performanță. A trecut într-un singur sezon printr-o accidentare, o operație și o recuperare lungă și s-a întors în 2024 mai puternic”, îl descriu reprezentanții Honda România pe pilotul spaniol.

În ciuda acestei accidentări serioase, urmate de o operație și o recuperare complicată, Jonnhy nu s-a dat bătut, iar anul acesta a revenit pe circuit. A participat la campionatul național de motociclism viteză (MotoRC), etapa a treia desfășurându-se chiar zilele trecute, în Ialomița.

La etapa a treia a și urcat pe podium, ocupând locul al doilea și aducând argintul la Bistrița. Acest rezultat a fost o mare bucurie pentru echipă și o confirmare a potențialului său.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...