14.5 C
Bistrița
luni, septembrie 16, 2024

PNL rămâne fără organizația de tineret, care se îndepărtează de „influența toxică a unei conduceri incompetente și insensibile la nevoile comunității”

Bumerangul alegerilor locale din 9 iunie continuă să lovească în PNL Bistrița-Năsăud. Formațiunea politică rămâne fără organizația de tineret, care și-a anunțat încetarea activității pe Facebook, susținând că se „îndepărtează de influența toxică a unei conduceri incompetente și insensibile la nevoile comunității”.

Pierderea Primăriei Bistrița pare să continue să producă efecte în organizația județeană PNL. Printr-o postare pe Facebook, organizația municipală de tineret a PNL anunță încetarea activității sale, susținând că conducerea organizației municipal a tratat-o „cu dispreț”:

„Cu un gust amar și o profundă dezamăgire, Organizația de Tineret a PNL Municipiului Bistrița anunță încetarea activității sale. Conducerea organizației municipale ne-a tratat cu dispreț, folosindu-se de noi doar pentru a ne învinui ulterior de lipsă de implicare. Este revoltător să fim acuzați pe nedrept după ce am investit timp și efort în susținerea tinerilor și a voastră în această campanie electorală.

Da, am pierdut alegerile, dar dacă suntem considerați inutili, plecăm cu capul sus. Domnilor din conducerea organizației, care ați pierdut și voi alegerile, cum puteți să rămâneți în aceste condiții, fără nicio rușine?

Vom continua să luptăm pentru tinerii bistrițeni, dar departe de influența toxică a unei conduceri incompetente și insensibile la nevoile reale ale comunității noastre”, precizează liderii PNL, în postarea pe Facebook.

Sorin Hangan: „De ce să demisionez? Să vă negociați locuri pe liste de parlamentari?”

La scurt timp a reacționat și președintele PNL Bistrița, viceprimarul Sorin Hangan susținând că se caută vinovați pentru pierderea funcției de primar al municipiului și că „unii” îi cer demisia din funcția de președinte al PNL Bistrița:

„Așa cum ați putut citi pe ici pe colo, și PNL fierbe. Se caută vinovați pentru pierderea funcției de primar al municipiului. Unii îmi cer demisia din funcția de președinte al PNL Bistrița, însă rezultatele obținute de organizația pe care o conduc ne plasează umăr la umăr cu PSD. Avem 9 consilieri locali, la fel cum și PSD are tot 9. Nu văd niciun motiv pentru care să ne fie rușine.

I-aș întreba pe vitejii care se arată după război: de ce să demisionez? Ca să vă negociați voi locuri pe liste de parlamentari plătind cu obediență totală a liberalilor la Bistrița în fața unora care nu au mai multe fotolii de consilieri ca noi?

Nu vreau să-mi bat joc de voturile oamenilor pentru funcțiile voastre și nu vă voi face nici jocurile voastre. La vremea potrivită, candidați. Dacă vă alege cineva, veți fi președinți”, a precizat Hangan.

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Cei care fug de toxicitatea din jurul lor sunt asteptati sa calce pe covorul VERDE al ECOLOGISTILOR din BN.
    Sunteti asteptati cu mare drag stimati tineri, de oameni drepti nu fatarnici.

  2. Du te Hangan ca ne am saturat de tine și manevrele tale.
    Nu ți-e rușine, ca în cei patru ani ai făcut mai mult rău decât bine.
    Ai încasat bani degeaba.
    La lada de gunoi cu voi.
    Dacă nu erai tu și consilierii personali câștiga Turc alegerile, a pierdut pe mana voastră.

  3. ASTEA TOT NU INTELEG CA SIGHIARTAU ALA..SI CU TURC SI ZEGREANU ALA SAU CUM IL CHEAMA …IS BUBA???? din cauza LU SIGHIARTAU NU AM VOTAT pnl..si cu asta basta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan Bistrița face angajări! NOI locuri de muncă și la Polimed, Aquabis, MasterFoam

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Polimed și GB Instaplan. Se caută operatori producție, gestionar, inginer automatist, sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni. Lista completă - mai jos: 

SUPER OFERTĂ de toamnă: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA...

Profită acum de oferta specială Materom Automotive și achiziționează cel mai îndrăgit model Škoda: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA inclus)!