15 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Un bărbat a decedat în timp ce se afla într-o zonă împădurită, greu accesibilă, în Viișoara

Încă o persoană a fost găsită în această după-masă în stop cardio respirator, de data aceasta într-o zonă împădurită, greu accesibilă, în Viișoara. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul s-a stins din viață.

Al doilea apel de urgență: Intervenția Salvamont Bistrița în localitatea Viișoara.

Echipa Salvamont Bistrița a fost solicitată din nou pentru o intervenție de urgență în localitatea Viișoara. De această dată, este vorba despre o persoană cu afecțiuni medicale, aflată într-o zonă împădurită și greu accesibilă”, spun salvamontiștii bistrițeni.

La fața locului au intervenit și un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 78 de ani a fost găsit în stop cardio respirator. Echipajele medicale au aplicat protocolul de resuscitare, dar din nefericire organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel declarându-se decesul la fața locului„, potrivit ISU BN.

UPDATE

Unui bărbat din Bistrița care se afla într-o pădure din zona Viișoara, i s-a făcut rău. Din nefericire, acesta a decedat. La fața locului a fost identificat de polițiști ca fiind în vârstă de 78 de ani, din Bistrița.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările pentru ucidere din culpă”, informează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.