2.6 C
Bistrița
vineri, octombrie 18, 2024

EXTRA: Sara Maria Potra, din Ilva Mică, una dintre elevele cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională: „Pentru aceste rezultate am învățat constant”

Sara Maria Potra – absolventă a Școlii Gimnaziale „Demian Nechiti” din Ilva Mică a obținut și 9,95 la Matematică și 9,90 la Română, clasându-se, alături de Amalia Sasu (Rodna) pe primul loc la Evaluarea Națională. Sara Potra a dezvăluit pentru Bistrițeanul.ro care este secretul acestor rezultate de excepție:

Nu mă așteptam să iau o notă așa de mare. Ca să ajung la aceste rezultate am învățat constant… Astfel încât înainte de examen, nu am fost nevoită să muncesc prea mult. Am recapitulat și am făcut meditații doar ca să fiu sigură că nu sunt luată prin surprindere de subiectele dificile”, a explicat Sara Potra pentru Bistrițeanul.ro.

Timp pentru distracție sau pasiuni?

Da, am avut timp și de distracție, fără restricții. Îmi place să citesc, să cânt la chitară, să gătesc sau să mă uit la filme…

Vreau să mă înscriu la Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud, la profilul Științele naturii. Încă sunt indecisă în ceea ce privește cariera mea. Așa că am ales acest profil, tocmai ca să am mai multe opțiuni…”, ne-a mai mărturisit Sara Potra.

Profesoara de română Lorena Dănilă de la Școala Gimnazială „Demian Nechiti” din Ilva Mică a fost și dirigintă la clasa Sarei Potra.

Lorena Dănilă a explicat pentru Bistrițeanul.ro că Sara Maria Potra a fost dintotdeauna o elevă foarte muncitoare și serioasă.

Este un copil cu foarte mult bun simț care și-a respectat dintotdeauna dascălii și colegii. A terminat clasa a VIII-a ca șefă de promoție, alături de alți doi colegi ai ei, care, de asemenea, s-au descurcat foarte bine la Evaluarea Națională.

Rezultatele la Evaluare se datorează muncii consecvente, aș spune eu. Sara a învățat constant și bine din clasa a V-a. A obținut rezultate excelente și la olimpiadele de română la care a participat. S-a implicat și în activitățile extra-școlare. Cântă foarte frumos la chitară. Este chiar genul de om care aduce un plus de valoare oriunde apare…”, ne-a mărturisit profesoara de română a Sarei.

Profesoara Lorena Dănilă consideră că ar fi extrem de benefic să se organizeze, la nivel de Inspectorat Școlar, mai multe simulări. „Copiii se concentrează mai bine în asemenea condiții. Eu la clasă, de pildă, am organizat simulări din octombrie, aproape în fiecare lună. E foarte importantă și relația cu părinții. Am făcut ședințe mai des, i-am informat periodic în legătură cu evoluția copiilor… Susținerea părinților și implicare lor în tot procesul este esențială”, mai spune profesoara.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SANOVIL angajează Asistent / Tehnician Radiologie, infirmieră și farmacist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

SANOVIL are nevoie de un asistent / tehnician Radiologie, infirmieră și farmacist, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. Stewo Năsăud angajează asistent manager. NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Aquabis, Kreativ Metal & Colours și RCB Electro.

OCTOBER PRIME: Evenimentul de business al toamnei în Bistrița-Năsăud

Ești pregătit pentru evenimentul de Business Networking al toamnei? În această toamnă, antreprenorii și profesioniștii din județul...

ARIMAR Năsăud: Preiau mașina neînmatriculată și o primești înapoi cu numerele pe ea! Traduceri, asigurări și verificări – rezolvi rapid tot cu ei

Înscrierea unei mașini necesită timp, răbdare și pricepere la a completa actele necesare în fața autorităților....