…despre cultul de a munci câte 18 ore pe zi, cutremurele devenite obsesie, despre lipsa de politețe de a mânca, a bea sau a-ți sufla nasul pe stradă, despre mersul elegant precum dansul pe role al femeilor din dantelă, despre cum se respiră în Tokyo și Vietnam – și multe altele – ne-a povestit ieri seară scriitoarea Raluca Nagy.
La invitația cluburilor Rotary și Lions, Raluca Nagy a ajuns ieri la Sinagoga din Bistrița. Seara a început cu recitalul Alesiei Bătinaș – elevă în clasa a VI-a la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, pregătită de profesoara Helga-Melinda Deac.
Raluca Nagy și-a început povestea cu experiența din Japonia anului 2012, când a ajuns pentru prima oară pentru a studia antropologic fenomenul migrației.
Atunci s-a izbit pentru prima oară de „lumea pe dos” a Japoniei, trăind alături de alți migranți. „Eram eu însămi subiectul cercetării mele. Eram și eu o migrantă care trebuia să mă adaptez culturii total diferite, încercând să înțeleg viața unor străini la Tokyo.
Ca realizatorii unui film documentar, am fost acolo atât de prezenți până când am devenit invizibili…
În limba română nu mai scrisesem nimic de ani zile. Dar îmi doream cumva să explic și celor de acasă ce am trăit acolo. Destul de târziu, cam după 6-7 luni de când locuiam acolo mi-am luat inima în dinți și am scris articolul Nimic despre Japonia, pentru Dilema Veche.
După cele 6-7 luni petrecute acolo, încă aveam impresia că nu înțeleg nimic despre Japonia”, ne-a povestit Raluca Nagy.
„Efectiv a trebuit să uit cei șapte ani de-acasă cu totul și să învăț șapte ani de acASIA… De câte ori nu m-am gândit acolo – Doamne, dacă m-ar vedea mama! Supa, mai ales cea cu tăieței, se soarbe. Carnea se mușcă… Și multe alte obiceiuri pe care dacă nu le adopți, îl jignești pe cel din fața ta”, a mai mărturisit Raluca Nagy.
Pe măsură ce înțelegi Japonia, devine tot mai dificil să explici dimensiunea ei – a admis Raluca Nagy.
Cei mai curioși dintre participanți care i-au adresat întrebări au primit cadou câteva exemplare din cărțile sale.
Raluca Nagy – născută la Cluj-Napoca, în 1979, a publicat încă din 2005 texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România.
A publicat în volumele colective Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016), Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă (Editura Paralela 45, 2019), Izolare (coord. Alexandra Rusu, Editura Nemira, 2020), Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului (coord. V. Leac, Editura frACTalia, 2021) și Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (coord. Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023).
În 2022, a fost câștigătoarea Burselor și rezidențelor Cărturești, ediția a doua, pentru secțiunea Eseu.
Din ianuarie 2023, face parte din echipa Laconic, o platformă de flash fiction.
Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), primul său roman, a obţinut premiile pentru debut „Sofia Nădejde“ şi „Observator cultural”. A fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța.
Cea de-a doua carte, Teo de la 16 la 18 (Editura Nemira, 2021), a fost nominalizată la Premiile „Sofia Nădejde“ (2021), Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“ (2022), Premiile „Observator cultural“ (2022) și Premiul Leibniz pentru Proză (2022). Totodată, a fost finalista României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.