Cei din urmă vor fi cei dintâi – spune o vorbă din popor mai greu de înțeles. Mai ales dacă te gândești la campionatul național de fotbal… Sau dacă stai la o coadă la un ghișeu sau la o casă de marcat a unui magazin și nu vezi nici o soluție ca din ultimul să ajungi primul.
Vorba se referă însă la calitățile morale și psihologice ale oamenilor, nu la cele fizice. Smerenia, modestia, omenia, mila, vrednicia – toate acestea îl ridică pe cel ce pare ultimul – mult deasupra lacomilor, nesimțiților și meschinilor care stau în frunte și vezi bine sunt primii. Și asta în ochii cui? În ochii lui Dumnezeu în care credem și în ochii poporului cinstit.
Ești ultimul la casa de marcat. Dar la un moment dat constați că o voce nevăzută, venită de undeva de sus, te anunță că se deschide o a doua casă de marcat. Și dintr-o dată te trezești că ești primul la plată și libertate. Așa or sta lucrurile și în evaluarea sufletească din pragul cerurilor… Pentru că și acolo, și aici, căile Domnului se lasă numai bănuite, nu cunoscute.
Cei din urmă vor fi cei dintâi… Chiar dacă se schimbă direcția de mișcare socială. Dacă se merge spre necinste, corupție, îmbuibare și cruzime lucrurile vor rămâne o vreme așa, cu oamenii aceștia în primele rânduri. Dar dacă o mare voce, venită de undeva de sus, va da comanda de stânga împrejur spre cinste, respect, credință, ajutorarea aproapelui și adevăr, cei din urmă, cei cu speranță și umili la cuvântul Domnului, vor fi cei dintâi…
Oare citește cineva acest articol.?că la alte articole curg comentariile, Doamne ajută-ne si schimbă Doamne direcția de mers al acestei țări.. Dumnezeu să aibă milă de noi