0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Primarul Gabriel Lazany – „Le voi transmite angajaților cu ce să mă aștepte pe birou în prima zi de mandat”. Cum va arăta noua organigramă:

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul ales Gabriel Lazany a vorbit despre planurile sale pentru următoarea perioadă, dar și cum se pregătește să preia Primăria Bistrița din toamnă, când expiră mandatul actualului edil. Potrivit acestuia, în următoarea perioadă o să le transmită angajaților de ce informații și hârtii are nevoie pe birou chiar în prima zi de mandat. Gabriel Lazany a făcut și o radiografie a actualei organigrame a instituției.

A doua zi după alegerile locale din 9 iunie, Gabriel Lazany s-a întors la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pe care îl conduce până în toamnă, când expiră mandatul actualului primar al municipiului.

În toată această perioadă, Gabriel Lazany se pregătește pentru a prelua Primăria Bistrița și a început deja să primească informații și rapoarte din instituția pe care urmează să o conducă. Mai mult, prezent la Bistrițeanul Live, acesta a spus că în perioada imediat următoare o să le transmită angajaților cu ce să îl aștepte pe birou în prima zi de mandat.

„Am început deja să primesc informații. Volumul de informații pe care îl primesc din primărie este triplu, poate chiar mai mare. Am început să mă ocup de diferite probleme, îmi fac agenda de lucru, pentru ca în momentul în care mă duc efectiv la primărie că-i 27 septembrie, că-i 1 octombrie, eu o să mă duc cu temele făcute. Voi știi exact ce am de făcut și le voi transmite în perioada următoare cu ce vreau să mă aștepte pe birou, adică ce hârtii și ce situații vreau să am pe birou în prima zi de mandat. Am nevoie de anumite lucruri, pentru că munca la la Primărie va începe în prima mea zi de mandat”, a precizat Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Acesta a vorbit și despre organigrama instituției, pe care a mărturisit că o studiază deja, pentru a înțelege cum funcționează sistemul și de ce schimbări este nevoie în zona respectivă.

„Am început să studiez organigrama Primăriei pentru că mă interesează să văd exact cum funcționează sistemul, care este nivelul de subordonare și cine sunt conducătorii și să îmi schițez prima dată în capul meu cum vreau să arate noua organigramă a Primăriei municipiului Bistrița. Vreau în primul rând să fie funcțională, să funcționeze așa cum trebuie, să fie lucrurile foarte bine direcționate, foarte bine știute, pe criterii foarte clare de subordonare și din prima zi orientată către nevoile cetățeanului. (…) Va fi un sistem bazat pe meritocrație și nu pe criterii de servilism sau politice, nu aștept să vină lumea să se ploconească la mine pentru că nu îmi place astfel de comportament. Ei trebuie să se evidențieze prin muncă. Spre deosebire de actuala conducere a primariei eu voi fi prezent, voi fi între ei și îi voi susține, voi munci alături de ei”, a completat Gabriel Lazany.

Emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

11 COMENTARII

  1. Felicitări.
    Este nevoie de un astfel de om în primărie, Lucrurile au luat-o razna.
    Șefi inganfati, nu au timp sa vorbească cu cetățenii doar selectiv.
    II poarta săptămâni întregi, la directorul juridic stau actele cu săptămânile, cel de la patrimoniu ii aburește.
    Am auzit ca directoarea 3.71 de la impozite a gratulat o ca șef serviciu la dir economica.
    Domnule Lazani primăria nu o reprezinta 20 sau câți șefi or fi, acolo lucrează și oameni de calitate dar care sunt marginalizați, sa execute ordine la comanda.
    Personal va doresc succes aveți nevoie și atenție la spate vor imulti pupatori.

  2. Numai să nu le impună angajaților să realizeze,, proiectul” de extindere (demolare) a tribunelor stadionului,,Jean Pădureanu”. In schimb, o trecere la nivel cu calea ferată dintre Strada ROMANĂ și strada Arțarilor ar fi un proiect lăudabil.

  3. D.le Lazany una dintre promisiuni Free Wireless in tot orasul ,sa nu o uitati .Plus incercati sa modernizati orasul ca arata imbatranit.Mai multa Traditie,Cultura.Concursuri ptr copii sa.si doreasca sa ramana in Judet nu se plece din Judet.
    F F F IMPORTANT…..VA RUGAM SA ADUCETI FACULTATILE LA NOI IN BISTRITA….ASA URCA SI ECONOMIA IN JUDET.

    MULTUMIN

  4. D-le viitor primar, poate totuși luați dvs hotărârea ca este suficient o trecere de pietoni pe o stradă de 50 m. Când afirm asta mă refer la strada din fata spitalului, sunt doua treceri la o stradă de poate nici 50m. Pusa la mijloc este suficientă pentru traversare un singura și nu ar mai fi blocaje cu mașinile.

  5. Domnule Lazany,
    M-as bucura enorm daca exact asa se va intampla precum spuneti, pentru ca vorbe marete au aruncat si predecesorii dvs.
    De ce sa nu dati afara o mare parte din angajati dar mai cu seama directori si sefi pentru ca prostia si nepriceperea lor au atins cote maaaaxime!
    Nu credeti ca orasul arata asa cum arata datorita prostimii care conduc directii si servicii de 100 de ani? Care se cred maimarii acestei urbe? Ei nu au nicio vina?
    As putea sa va spun totusi la ce beneficii sa va asteptati, totusi, pentru ca lingaii vor fi in prima linie din prima secunda:
    – cineva numit director, undeva in cladirea noua, o sa va ofere nu 3 ci poate 30 de spatii comerciale ca, nu le da din buzunar, iar dumneavoastra sau consilierul dvs o sa fie fericit de acest dar de prima instalare
    -altcineva duntr-o alta cladire o sa sara pe dumneavoastra cu promisiuni financiare colosale, acordate legal. Ce trebuie sa faceti pentru asta? Sa mentineti anumite persoane in functiile nemeritate de conducere, iar dumneavoastra o sa faceti parte din echipa XX de proiect.
    – altcineva o sa va ofere sau cel putin o sa isi doreasca sa va ofere diverse bunuri materiale, doar asa ca va simpatizeaza… ca v-a votat, ca v-a asteptat
    dintotdeauna sa fiti primarul in functie.
    – anumite persoane o sa va declare cu subiect si predicat ca sunt cele mai dedtepte dintre pamanteni, ca muncesc cel mai mult de la primarie, iar restul dorm, iar pentru asta, trebuie sa li se acorde exces de putere pentru a tria personajele negre ale primariei, dandu le unda verde sa faca ce vor, cand vor, si evident peste puterea primarului.
    Din gloata de argati ai primariei, o sa vedeti cum 3-4 sfatosi o sa va dea tarcoale neincetat ca vor munci pe branci pt marele partid.
    Dumneavoastra, doar sa fiti atent la aceste oferte, pentru ca vor aparea foarte curand de la instalarea in functie, si pana si o minte bolnava si ar da seama din prima care de hram poarta.
    Poate ca n ar fi rau sa vedeti exact fiecare cu ce se ocupa si care cat de tare se calca in picioare cu altcineva?

  6. Bun comentariu domnule cutezător, dar atenție mare și la cei din exterior care au condus într-un fel primăria prin interpuși cum au vrut și au tras foloase.
    Am văzut organigrama, de speriat, in loc sa fie supla s a îngrășat cu directori șef serviciu.
    Poate Turc se răzbună pe unii si resplateste voturile din campanie și mesajele elogioase pentru alții.
    Un primar slab condus de șefii din primărie, mă gândesc că dl Lazani va măsura de 5 ori și va tăia odată, va face o organigrama in slujba cetățeanului, va răsplăti pe cel care își face treaba și va sancționa pe cei care nu-și fac treabă.
    Eu sper că își va da seama la experiența care o are cine și ce merita.

  7. Domnule Ioan zis Ivan zis non, de ce sa nu modernizeze stadionul, să rămână așa vai de el doar pentru il cheamă Jean Pădureanu? Ba să-i schimbe și numele, ce a făcut Jean a vândut bunuri imobiliare primite gratis pe milioane grele iar clubul era în colaps, unde s-au dus banii,
    Domnule Lazani aveți girul multor persoane să-l modernizați așa cum ați prezentat proiectul în campanie.
    Doamne ajuta,

  8. Orice institutie ar trebui sa functioneze organizat ca una privata.Venituri-cheltuieli=PROFIT.Fara angajati ineficienti, fara prea mult fard, poleiala inutila.Chiar vechea conducere PSD-ista au dat burgului nostru un aspect mistocaresc.
    (…)

  9. Sensurile giratorii sunt capcane pentru șoferi, pentru că din cauză că din cauză că sunt înălțate, nu ai vizibilitate și nu îți dai seama de intenția șoferului intrat în sens…

  10. Tavi
    D-le viitor primar ! vreau sa va amintesc (daca e nevoe)ca stampila pe buletinul de vot a aplicat-o oameniiacestui municipiu in totalitatea lor ,nu numai conducatorii auto, conducatori de intreprinderi si servicii antrepenor etc.De ce spun asta-pentru ca cel putin ultimii doi primari au uitat de nevoile oamenilorsi au acordat mai multa atentie celor de mai sus . Ca sau mai pus lapunct Strazile e bine dar cu ce e ajutat cetateanul fara masina care vrea sa respire un aer curat? Bistrita nu prea are locuri de agrment, parcul orasului si padurea Shulervad nu sunt suficiente ;Ce nevoie au toti bistritenii de pasajul subteran ?traficul pietonal nu e asa de aglomerat sa necesite acest :Ce nevoe e de pasaj subteran auto Garii -Tarpiului? bistritenii si mai ales locuitorii din zona au fost intrebati?s-a tinut cont de parerea lor?.Bistrita are nevoe de locuri se agrement ,Gradinite si crese pt.copii ,reabilitarea celor existnte.La acestea sa va uitati d,le primar,luati exemplul celu de la Beclean.

  11. sper ca pe Radu cel la statura mic din Directia Asistenta socială și aia pensionara de la achizitii să plece, dar în prima luna de instalare a noului primar. Astia au facut ca instituția sa arate ca o budă, lins uși non stop de la Găurean sa ramana in functie, pana la ultimul consilier, minciuni si acoperit penali cu dosare pentru agresiuni sexuale și altele venite cu pile care vin la 11 si pleaca la 1 si foarte iubite de conducere pentru un fazan sau un caprior la protap. Luati sa vedeti ce salarii au, sunt in proiecte si isi iau bani de nu le mai ajunge …pana cand sa mai stea astia in functii. ingamfarea, minciuna, proiecte facute la comandă pentru bani din proiect,, furturi din proiecte de la laptopuri pana la alte treburi. Ala pitic se lauda cu Tabăra ca il sustine, ca pana acum o pupa pe Mica Oprea ca sa stie sa ce asigurat, mai pe la prefectură la Frenț cu ciocu , la altii se lauda cand o bvenit Turc ca e de ani buni in PNL, intrebati anhgajatii si o sa vedeti ce specimene .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...