Versanții Munților Călimani s-au colorat în roz zilele acestea. Asta pentru că a înflorit bujorul de munte (Rhododendron Kotschyi) sau smârdarul, cum mai este denumit popular. Iar Gavrilă Albert l-a surprins în toată splendoarea lui…
Imagini ce-ți taie respirația au fost surprinse din nou de Gavrilă Albert, de data aceasta în Munții Călimani.
Împreună cu un alt mare iubitor de natură, Ilie Rînziș, acesta a făcut ieri o drumeție până pe Vf. Bistriciorul (1990 m), unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere.
Acesta este supranumit ”perla Călimanilor” pentru priveliștea deosebită pe care o oferă asupra lacului Colibița și a Vf. Pietrosul Călimanilor.
Gavrilă Albert a făcut și fotografii cu minunățiile care le-au ieșit în cale, printre care se numără bujorul de munte:
„Floarea roz e Rhododendron sau popular – bujorul de munte… i se mai spune și smârdar. Cele albe sunt dediței (pulsatilla alpina). Lângă zăpadă am mai găsit și brândușe. La Rhododendron e doar începutul…de acum începe spectacolul… Sunt înflorite doar 50-60 la sută din ele”, ne-a explicat acesta.
Perioada maximă de înflorire a bujorului de munte este în a doua parte a lunii iunie, însă la altitudini mai mari, sau dacă zăpada persistă mai mult, această perioadă se prelungește până la începutul lui iulie.
Din nou ne încântați cu peisaje de poveste!
Drumețiile d-lui Albert ne dau (prin poze și deja așteptatul videoclip) sens vieții !
Observ că drumeția se îmbină tare bine cu ciupercăritul….prietenul Ilie Rînziș fiindu-i companion pe poteci de munte!
Felicitări pentru tot ceea ce faceți! Mulțumiri Bistrițeanul și Iuliei Hoha pentru că împărtășiți cu noi aceste minunate imagini!
Păcat că am îmbătrânit și nu mai pot bate potecile cum o făceam odinioară, dar uitandu-mă la ce postați, sunt și eu cu dvs!
Cu respect și admirație, Traian