Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – extensia Bistrița a găzduit azi conferința de prezentare a rezultatelor programului Nucleu, program dedicat cercetării românești. „Pentru două zile, Bistrița este capitala cercetării românești”, a subliniat ministrul Bogdan Ivan.
„Pentru două zile, Bistrița este capitala cercetării românești. Este un eveniment care până acum nu s-a mai întâmplat: cel de a reuni toate mințile geniale din managementul instituțiilor de cercetare din România, în contextul în care noile tehnologii definesc din ce în ce mai mult viața noastră de zi cu zi”, a explicat Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării
Acesta a vorbit și despre una dintre cele mai importante realizări ale Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. E vorba de Statutul Cercetătorului. Peste 18.000 de cercetători români beneficiază de aceleași drepturi ca și cercetătorii din Europa occidentală.
Bogdan Ivan a vorbit și despre proiectele care se află în curs de derulare sau au fost deja implementate. Între acestea, și proiectul celor 24 de Centre de Excelență din România, finanțat cu 320 de milioane de euro.
„Mă bucur că toți directorii institutelor de cercetare au venit să ne cunoască la noi acasă. Fără să fiu lipsit de modestie, sunt mândru că ne aflăm în această clpdire, monument istoric, care după mulți ani și-a găsit adevărata destinație, cea de învățământ universitar. Mă bucur că prin prezența Universității Tehnice Cluj-Napoca în caest loc în care se îmbină istoria, cu prezentul și viitorul – tinerii care vor să facă studii tehnice le pot face la ei acasă, în cele mai bune condiții, la cel mai înalt nivel de pregătire”, a spus Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN.
Victor Vevera, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare Informatică din București, a vorbit despre proiectul NFT Institutional Market.
„Ne-am dorit să putem promova aici valorile românești. Am început cu Comitetul Olimpic Român, Biblioteca Central Universitară, Agerpres și așa mai departe. Din aprilie 2024, în cadrul evenimentului în care am lansat Muzeul NFT, Bistrița-Năsăud deja a început să aibă o colecție. Prima colecție de NFT în care vor fi prezentate cele mai reprezentative monumente, locuri, imagini din BN…”, a precizat Victor Vevera.
La conferința de presă au participat
- Bogdan–Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
- Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
- Dragoș Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României
- Tudor Prisecaru și Andrei Alexandru, secretari de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
- Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice Cluj–Napoca
- Gabriel Lazany, managerul Spitalului clinic județean de urgență Bistrița
- Teofil Cioarbă, prefectul județului Bistrița-Năsăud