Astăzi, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată de Patriarhia Română. Distincția a fost acordată în a doua zi de Paște, la evenimentul de resfințire a bisericii din lemn din curtea Complexului Muzeal.
În a doua zi de Paște, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată de Patriarhia Română. S-a întâmplat în cadrul evenimentului de resfințire a bisericii din lemn din curtea Complexului Muzeal.
„Dedic „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție acordată de Patriarhia Română și primită azi într-un cadru feeric, oamenilor și enoriașilor bisericii ortodoxe, pe care o voi sprijini, atâta cât timp voi fi pe acest pământ! Mă onorează această distincție, dar ea aparține cetățenilor acestui județ, cărora le mulțumesc pentru sprijin și încredere”, a declarat Radu Moldovan.
La eveniment a fost prezent Înalt Prea Sfințitul Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, dar și ministrul Cercetării Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan numeroși preoți și sute de credincioși.
Biserica din lemn din curtea Complexului Muzeal provine din comuna clujeană Cășeiu și a fost construită în secolul al XVIII-lea. Aceasta a fost mutată la Bistrița în anul 1998 și poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Bat clopote-n biserici a doua zi de Paști,
Curată precum crinii – natură să renaști,
Stoluri de păsări albe să urce și mai sus,
Preamărind învierea preablândului Iisus,
În râuri să revină cârdurile mari de pești,
Că pe pământ e raiul din pildele popești,
Că pe pământ e iadul cu care ne speriați
Și parveniți în toate, că cruci vă acordați.
Ce-ar fi să țineți lumii o predică precum
Că viața de pe urmă o trăim chiar acum?