24.4 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

OAMENI din BN – Rodovica și Ion Forfotă: „Aici, dacă nu îl ai pe Dumnezeu, nu ai nimic”

Pe doamna Rodovica (66) ani din Ciosa am găsit-o făcând curățenie în biserică… „Bună ziua, bine ați venit pe la noi, de unde sunteți? Doamne, cât ne bucurăm când mai vine cineva și pe aici, când mai vedem un om… Eu fac curățenie cum pot și cât pot, că îs tare bolnavă.

Îs operată și la cap, și la inimă, dar cum să nu vin să nu fac curat în casa Domnului?”, ne-a întâmpinat lelea Rodovica.

Chiar daca era prima oară când ne întâlneam, a insistat să mergem în casă, să ne gătească ceva. A început să ne povestească cu drag despre cum e și cum a fost viața într-un cătun izolat de lume.

O fost fain că aici ne-am născut, aici ne-am căsătorit, aici am crescut cei patru copii… Dar ne-o fost greu tare. Dacă n-ai lucrat, n-ai avut nimic. Lucru’ din greu, toată vara la fân, cu animalele, în grădină, de făcut mâncare toată ziua, de îngrijit de copii… Că aici dacă nu-ți faci tu, nu ai de unde cumpăra. A fost greu si pentru săracii copii, cum făceau naveta atâția kilometri să meargă la școală…”

Aici, departe de toată agitația lumii, omul e cel mai aproape de Dumnezeu.

M-am îmbolnăvit dintr-o dată, așa într-o zi, acum 15 ani. M-a dus cu căruța cu caii până-n vale, de-o putut ajunge cu mașina la mine. Primele două săptămâni de stat în spital mi-a fost foarte rău. Am crezut că mor.

Dar Maica Domnului a fost lângă mine zi și noapte și m-a ajutat să vin iar acasă. Să pot merge să-i fac iar casa Domnului frumoasă…”, ne-a mărturisit lelea Rodovica.

Lelea Rodovica și badea Ion (77 ani) au o gospodărie foarte frumoasă și îngrijită și multe animale de care au grijă.

Își așteaptă copiii si nepoții cu drag să-i viziteze, bucurându-se că aceștia au un trai mai usor decât au avut ei. „Ne bucurăm că lor le e bine, îs fericiți, au un loc de muncă și îs realizați. Ei să fie bine și să le dea Dumnezeu de toate, nouă fie cum ne-a fi…”, ne-au mărturisit cei doi cu lacrimi în ochi.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.