10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

O tânără a ajuns la Poliție, după ce a fost prinsă adunând bani pentru o asociație fantomă. Alta mima că are un handicap

O tânără a ajuns ieri la Poliție, după ce a fost depistată de polițiștii locali în timp ce aduna bani pentru o asociație fantomă. O altă tânără, din Republica Moldova, aflată într-un scaun cu rotile și care mima că are o dizabilitate motorie, cerșea în fața hipermarketului Dedeman.

Ieri, în timpul patrulării pedestre, a fost identificată o persoană, care în numele unei Asociații de caritate a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, strângea “donații”.

Pentru ca activitatea să pară legitimă, aceasta prezenta potențialilor donatori un formular cu denumirea unei “Asociații regionale de caritate”, ce în urma verificărilor s-a dovedit că nu există.

Este al doilea caz identificat în această săptămână, fapt pentru care, persoana a fost condusă la sediul IPJ BN pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, potrivit Poliției Locale Bistrița.

În 29 aprilie, polițiștii locali au depistat, la intrarea în hipermarketul Dedeman, o tânără din Republica Moldova care apela la mila publică dintr-un scaun cu rotile, mimând o dizabilitate motorie.

A fost condusă la sediul Poliției Locale unde s-a “vindecat” în mod miraculos. A fost sancționată contravențional, în baza Legii 61/1991 R cu amendă în valoare de 450 lei și somată să părăsească municipiul”, mai spune sursa citată.

Alte două tinere din județul Ialomița care se prefăceau că sunt surdomute și adunau bani pentru o asociație fantomă, în parcarea hipermarketului Dedeman, au fost amendate sâmbătă de polițiștii locali.

Două tinere s-au prefăcut că sunt surdomute și au adunat bani frumoși pentru o asociație fantomă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: