Traversăm, începând de astăzi, Săptămâna Patimilor. Sunt ultimele zile de post și rugăciune, înainte de Învierea Domnului. În fiecare seară, în bisericile ortodoxe se oficiază slujbe unice, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc. Acestea povestesc evenimentele desfășurate în Săptămâna Mare, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului.

În bisericile ortodoxe, în fiecare seară se oficiază slujbe religioase speciale, numite Denii, din slavonul „vdenie” (veghe). Se desfășoară în fiecare seară, pentru ziua care urmează. Prima dintre Denii se oficiază în Duminica Floriilor, iar ultima are loc în Vinerea Mare: cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului.

Pe vremuri, fiecare zi din Săptămâna Patimilor avea o semnificație aparte:

În Lunea Mare femeile începeau curăţenia de Paşte. Casa era bine aerisită, ca să iasă din ea toate relele de peste iarnă… Se văruiau pereți, se spăla totul, de teama blestemului caselor: „Să nu te prindă Paştele în necurăţenie, căci te blestemă casa!”, spunea o vorbă din bătrâni.

În timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Se citeşte istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos.

Marţea cea Mare ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, prezentându-ne parabola celor zece fecioare. Este o pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti care are rolul de a ne pregăti pentru cea de-a doua venirea a Mântuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie să fim mereu gata să-l întâmpinăm.

Curăţenia de Paşte, în tradiţia populară a bătrânilor de la sate, se face până miercuri inclusiv. Atunci încă mai sunt permise muncile în câmp. De joi, însă, bărbaţii trebăluiau pe lângă casă,  ajutându-și nevestele în gospodărie.

În Miercurea Mare se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosițe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme. Mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele, i-a cerut lui Iisus Hristos: „Dezleagă-mi păcatele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul…”.

Focurile de Joi-Mari…

Joia Mare este cunoscută şi sub numele de Joimăriţa sau Joia Neagră. Femeile obişnuiau să ducă la biserică prescuri, colaci, vin, miere de albine şi fructe. Acestea erau sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor.

Tradiţia consemnează faptul că în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire. Se credea că astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească.

Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea din Vinerea Mare. În imaginarul popular, Joimărița era o femeie cu o înfăţişare fioroasă care folosea mijloace cumplite de tortură pentru a pedepsi femeile. Joimărița ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile, incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. Nici flăcăii care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele nu erau iertaţi de aceste pedepse.

Joia Mare este şi ziua în care, de regulă, se prepară pasca şi cozonacii cu mac sau nucă. Pe vremuri, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare. Se credea că găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară.

Ultima vineri din Postul Mare este numită şi Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru salvarea creştinilor.

Este zi de post negru, este interzis aratul şi semănatul, iar femeile nu au voie sa coacă.

Se crede că cine coase în Vinerea Mare va orbi. Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare, convinşi că aşa vor fi sănătoşi tot anul.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor. Femeile aveau de pregătit mâncarea pentru masa de duminică. Dereticau prin încăperi şi se făceau ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşte. Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregăteau prea multe feluri de mâncare.

Principala grijă a oamenilor, înainte de Paşti, era să-şi primenească hainele. Fiecare gospodină trebuia să aibă o cămaşă nouă, cusută cât mai original. Bărbaţii – măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seara femeile îşi pregăteau cu grijă coşul cu bucate care urma să fie dus la biserică, pentru sfinţire. De obicei din coş nu lipsea ştergarul curat, lumânarea albă, ouăle roşii, pasca și o ramură de busuioc… 

Preotul Grigore Conea explica pe scurt semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Patimilor: „Atâta să reţinem din ziua de luni – că Iisus Hristos a spus intrând în Templu: Casa Tatălui meu este casă de rugăciune… În ziua de marţi Iisus s-a întors cu ucenicii din Betania şi au constatat că smochinul pe care Domnul îl blestemase s-a uscat. Ceea ce i-a contrariat pe ucenicii care au cerut explicaţii. Iar Iisus Hristos le-a răspuns: Când vă rugaţi să credeţi că ceea ce cereţi veţi primi şi veţi şi avea…! Joi şi vineri s-au petrecut evenimente asupra cărora nu vom reuşi să gândim toate vieţile noastre de-acum încolo…”