6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

AFLĂ ce liberali vor candida la Primăria Bistrița:

Liberalii se organizează din timp, iar până la finalul anului vor anunța candidatul la Primăria Bistrița. Deocamdată, au câteva nume care vor intra în luptă:

Ioan Turc și Stelian Dolha au participat astăzi la o conferință de presă în cadrul căreia au vorbit și despre candidații PNL la Primăria Bistrița. Chiar dacă nu s-a luat nicio decizie în mod oficial, aceștia au aruncat câteva nume în spațiul public.

Sorin Hangan, președintele organizației municipale, a dat termen ziua de mâine, 20 aprilie, pentru ca cei care își doresc să intre în luptă să anunțe acest lucru. Cei de la organizația județeană a PNL nu se grăbesc, dorind să vadă în primul rând rezultatele sondajelor, respectând mersul lucrurilor – dictat de la nivel național.

„Nu se pune problema conflictual. E o opinie, vom discuta și în Biroul Permanent Județean, vom avea și sondaje de opinie care vor lua temperatura a ceea ce vrea electoratul în primul rând. Există anumite rețete pe care nu o să le inventăm noi”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Stelian Dolha spune că orice politician care vrea să se afirme trebuie să candideze atunci când se organizează alegeri locale: „Un om politic care vrea să facă politică trebuie să intre în bătălii locale. Altfel, nu te definești ca om politic. Nu poți să faci joc de glezne, că vom vedea cum va fi valul”.

Candidații PNL pentru funcția de primar al municipiului Bistrița ar putea fi:

Ioan Turc

Stelian Dolha

Sorin Hangan

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: