Iubitorii de artă românească veche vor putea să achiziționeze obiecte din colecția familiei filozofului Emil Cioran. Printre obiectele scoase la licitație la finalul acestei luni se numără și o icoană realizată de un zugrav din Bistrița-Năsăud în anul 1748.
Colecția de artă românească veche a familiei filozofului Emil Cioran poate fi văzută zilnic la Palatul Cesianu-Racoviță din București, până în 25 aprilie. Apoi, obiectele vor fi scoase la licitație.
Potrivit news.ro, colecția a fost adunată în mare parte de tatăl lui Emil Cioran, care a fost protopop ortodox și fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Obiectele provin din toate provinciile culturale românești.
Printre obiecte se regăsește o icoană pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul – Împărăteasa Îngerilor și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, care a fost realizată în anul 1748 de zugravul Toader din Bistrița-Năsăud. Prețul de pornire pentru această icoană este 1.500 de euro.
Foto: news.ro