Peste 20 de femei aveau atestat în meseria de fotograf, în Bistrița interbelică, a dezvăluit Cornelia Vlașin, directoarea Arhivelor Naționale BN, în deschiderea unei expoziții de excepție. În sala de exploziții a Arhivelor aveți de admirat și descoperit câteva zeci de impresionante și străvechi aparate de fotografiat. Tot aici – și documente de excepție sau emoționante tablouri de familie din 1880.
O clipă pentru eternitate se intitulează expoziția realizată cu sprijinul colecționarului fotograf Florian Coșoiu.
„O fotografie ne dezvăluie personajele, evenimente și fapte ale unei epoci. Tot ea ne dezvăluie elementele de identitate care ne definesc pe noi ca și comunitate. Am încercat să evidențiem și importanța fotografilor din Bistrița. Am dedicat un colț de suflet din expoziție fotografului Alexandru Roșu”, a explicat Cornelia Vlașin, directoarea Arhivelor Naționale BN.
Primul fotograf atestat al orașului a fost Carl Koller. Acesta a devenit în 1860 fotograful Curții Imperiale de la Viena. Alexandru Roșu a fost, de altfel, ucenicul acestui celebru fotograf.
În perioada interbelică fotografii bistrițeni au obținut peste 70 de premii la concursurile internaționale de profil, a subliniat Cornelia Vlașin.
ALTE vremuri… În care toată lumea bună a orașului trecea periodic pe la fotograf…
„Nu era o meserie ușoară, era necesar să depui foarte mult efort. Erau necesare foarte multe cunoștințe de fizică, chimie, cuantică. Cei care voiau să practice această meserie aveau de trecut o perioadă de ucenicie până să obțină un atestat.
Am avut și surpriza plăcută să descoperim că peste 20 de femei din Bistrița aveau atestat în această meserie”, a povestit directoarea Arhivelor BN.
Pe lângă fotografii și aparate vechi de fotografiat, sunt expuse și câteva albume din perioada interbelică și antebelică. Coperțile din piele foarte frumos lucrate relevă faptul că doar familiile bogate își permiteau un asemenea album foto. Cei mai puțin înstăriți își permiteau doar câteva fotografii de-a lungul vieții.
La Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud sunt expuse fotografii de colecție din 1880 până în 1990. Acestea surprind, practic, toate tehnicile folosite de-a lungul timpului…
„În fizică, Optica este unul dintre cele mai grele și complexe capitole. Această perioadă a fotografiei în care se developa, se lucra cu substanțe, se ținea cont de timpul de expunere și deschiderea diafragmei sau a compoziția materialelor de developare – a fost o adevărată artă. Sunt extrem de interesante și frumoase toate aceste imagini care ilustrează inclusiv vremurile istorice ale fotografiei”, a precizat Camelia Tabără, vicepreședintele Consiliului Județean BN.
Prezent la vernisaj a fost și deputatul Robert Sighiartău. Acesta a subliniat că „accentul, în trecut, în fotografie, se punea pe calitate. Să faci o fotografie lua foarte mult timp. Era un eveniment inclusiv pentru familie și comunitatea ei, iar asta însemna în primul rând calitate. În ziua de astăzi trăim într-o civilizație a spectacolului, a spontanului, mulți pot încerca să facă o fotografie, dar lucrurile de calitate se fac temeinic.
Știm că o fotografie ne spune mai mult decât o mie de cuvinte. Iar pentru generația mea, pentru tineri în general, este extrem de important să ne înțelegem trecutul.
Să ne respectăm strămoșii și înaintașii. Să înțelegem că lucrurile temeinice s-au făcut cu multă migală și multă străduință. În ziua de astăzi, din păcate lumea este cam superficială. Cred că genul acesta de evenimente și expoziții organizate de Arhivele Naționale ne aduc acolo unde trebuie să fim: alături de oameni profunzi care știu să-și privească și înțeleagă trecutul și care au grijă și de viitor…”, a spus Robert Sighiartău.
Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean Clinic de Urgență din Bistrița, a vorbit admirativ despre impresionanta colecție a lui Florin Coșoiu, de care îl leagă o prietenie de zeci de ani.
„Cred că este cel mai amre colecționar privat din județ. Dacă ar avea spațiu suficient de expunere ar putea fără probleme să devină și primul muzeu privat. Are foarte multe exponate, este un iubitor de artă și istorie și, pe lângă asta, are o memorie vizuală fantastică”, a povestit Gabriel Lazany. El a mărturisit și că Florin Coșoiu l-a surprins cu câteva fotografii realizate la absolvirea clasei a XII-a.