„Alergători din toată țara, uniți-vă în cuget și simțiri! Începeți deja să visați la o zi de neuitat. A treia ediție a Maratonului Via Transilvanica bate la ușă”, a anunțat Tibi Ușeriu pe pagina sa de socializare.
Sportivul a transmis totodată că Maratonul Via Transilvanica se desfășoară, ân acest an, pe 24 august.
„Drumul Care Unește găzduiește cea mai de poveste competiție de profil. Este o celebrare a frumuseții traseului nostru de lungă distanță care crește de la an la an precum voinicul din basme”, a mai subliniat Tibi Ușeriu, oferind și câteva motive pentru care merită să participați:
- Organizare exemplară, marcaje sigure și puncte de hidratare din care nu mai vrei să pleci.
- Start și finiș în curtea unui campus deja legendar – Tășuleasa Social.
- Trasee accesibile, de dificultate medie traversând peisaje superbe.
- Atmosferă memorabilă întreținută de cei mai dedicați voluntari ai planetei.
- Întâlnire cu sportivi de toate calibrele, plus câteva celebrități locale
„Dacă nu v-am convins, merită să vedeți un aftermovie creat de Mircea Gherase despre evenimentul de anul trecut – AICI.
Iar până atunci, spor la antrenamente. Așteptăm să ne (re)vedem!”, a transmis Tibi Ușeriu.