Ieri, un bărbat de 37 de ani și o femeie de 36 de ani, ambii din Bistrița, în timp ce se aflau pe o stradă din oraș, l-au bătut pe un copil de 15 ani. Agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore.
„La data de 7 martie a.c., în urma unei sesizări și a cercetărilor efectuate într-un dosar privind comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au identificat, depistat și reținut un bărbat de 37 de ani și o femeie de 36 de ani, ambii din Bistrița, cercetați pentru comiterea faptei.
Cei doi sunt bănuiți că, în dimineața de 7 martie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din Bistrița, l-ar fi lovit pe un minor de 15 ani din municipiu, provocându-i acestuia suferințe fizice”, potrivit IPJ BN.
În prezent, cei doi se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
„Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele„, a mai precizat sursa citată.
Poate a zis copilul ceva. Poate a înjurat femeia.