0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Daniel Suciu: 19 școli din Bistrița-Năsăud, incluse în programul național „Masă sănătoasă”

1223 de școli din România au fost incluse în programul național „Masă sănătoasă”, în 2024. Între acestea, se află și 19 școli din Bistrița-Năsăud, a anunțat deputatul Daniel Suciu.

Deputatul Daniel Suciu a transmis o veste bună școlilor din Bistrița-Năsăud: „Școli din Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, Matei, Tiha Bârgăului, Braniștea, Josenii Bârgăului, Parva, Târlișua, Nimigea, Dumitra, Livezile, Leșu și Sânmihai vor primi bani pentru masă sănătoasă!

Suma repartizată este de 1.019.223 mii lei, potrivit notei de fundamentare publicate de Edupedu.ro. Tot aici sunt trecute și criteriile pentru includerea unităților de învățământ în Programul național „Masă sănătoasă” (PNMS) în 2024.

Criteriile de selecție generale includ aspecte precum

  • ponderea crescută a elevilor din categorii defavorizate,
  • participarea școlară și calitatea educației, analizate pe baza unor subcriterii: participarea școlară, raportată la anul școlar anterior celui în care se face selecția și calitatea educației apreciată prin rezultatele școlare obținute de preșcolari/elevi și prin procentul crescut de cadre didactice necalificate din numărul total de cadre didactice, raportat la anul școlar în curs;
  • dispunerea geografică izolată a unității de învățământ greu accesibile din cauza condițiilor de mediu
  • nivelul de marginalizare socioeconomică a localității,
  • numărul crescut de burse sociale în unitatea de învățământ

Mai multe detalii – AICI

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...