-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

A fost tăiat un tei din fața primăriei! Consilierul Nicolae Pavelean: „Copacii din fața primăriei nu au condiții necesare unei bune dezvoltări”

Ieri, unul dintre teii din fața Primăriei Bistrița a fost tăiat. Consilierul USR Nicolae Pavelean susține că tocmai copacii de pe trotuarul din fața primăriei Bistrița nu au condiții necesare unei bune dezvoltări, bordurile fiind la rădăcina acestora, iar pavajul ajunge până la tulpina lor.

Unul dintre teii din fața Primăriei Bistrița a fost eliminat ieri, din motive de siguranță, acesta fiind deja uscat. În apropiere mai există un tei parțial uscat, care ar putea avea aceeași soartă.

Potrivit consilierului USR, Nicolae Pavelean, reprezentanții DSP l-au asigurat că arborele s-a uscat din cauza condițiilor neadecvate în care acest arbore s-a dezvoltat de-a lungul timpului.

„Ce putem totuși constata și concluziona astăzi, este faptul că în Bistrița, arborii nu sunt îngrijiți și tratați corespunzator, în ciuda sesizărilor și a demersurilor pe care noi, toți cei cărora ne pasă de arbori le-am făcut în ultimii ani.  După cum puteți vedea și în poze, acești copaci tocmai de pe trotuarul din fața Primăriei Bistrița, nu au condițiile necesare unei bune dezvoltări, respectiv, la rădăcina acestora bordurile sunt nelipsite, iar pavajul ajunge după cum se poate vedea până la tulpina acestora. Această situație find sesizată de mine încă din anul 2022 când am transmis aceeași problemă constatată pe Strada Gheorghe Șincai, la doi pași de Primăria Bistrița”, susține consilierul local.

Acesta propune alveole cu spațiu liber de pavaj și beton la rădăcina și tulpina copacilor și toaletări în conformitate cu indicațiile specialiștilor în domeniu.

Foto: Nicolae Pavelean 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

9 COMENTARII

  1. Nici pt acest consilier nu au existat condiții de buna dezvoltare, și uite că a ajuns consilier !

    Tocmai ce s-a dat ieri pe euronews știre cu noul trend de decopertare a piețelor pavate, sufocate de căldură, și replantări de arbori pe oriunde se poate.

    Alta chestiune care ar trebui sa intre în atenția poliției, dar și a inexistenței și coruptei direcții pt patrimoniu:

    de cînd cu noile lucrări, au început să dispară grilajele tip jugendstil, acele grătare sau cum sa le spun, care erau la baza arborilor, delimitind in spațiu vital pt ei.
    Au rămas câteva mostre doar in fața la sugalete!
    Cele de lîngă primărie nu-s, după reamenajare!

    Primarele, in loc sa pună sa se toarne altele la același standard elegant, sa completeze garniturile rămase, ce face – le ignora, le topește!
    Un individ lipsit de cultură, pesemne, daca nu va reveni și nu va interveni în această chestiune.

  2. Il asigur pe tanarul consilier ca totul se rezolva.
    Datorita interventiilor repetate si uneori zgomotoase in CL si la comisia de Urbanism, Bistrita Civica prin mine a rezolvat aceasta situatie.
    Mergeti acuma in fata Primariei si veti observa ca s-au replantat doi tineri TEI excelenti in dimensiuni cu locasul ca la carte adica 75/75 cm.
    Tot aliniamentul va fi refacut si se scot dalele de la tulpina.
    Si pe str. Garii s-au executat gropile pentru aliniament pe partea Bisericii Catolice pana la Posta Veche.
    Initiativele noastre aduc speranta corectarii in materie de VERDE si aliniamente.
    Avem de trei zile si un regulament dur european votat de consilierii Europei.
    Din pacate ai nostri ca brazii, needucati si nesimtiti nu au votat legea noua de Mediu eliberta de UE.
    Sa stiti cu totii ca europarlamentarii AUR, PSD si PNL nu au votat refacerea MEDIULUI din marile orase si din tara deopotriva .

    • Cum ,acum nu mai este o problema ca se taie copacii,aia care sunt batrani si trebuie sa fie protejati? Ai fost miruit de primar si esti mai dulce in glas. Interventiile tale exagerate si aiurea le cunoastem.Lor se datoreaza si tragediile recente in care oameni nevinovati au fost afectati de copacii batrani si putrezi care au fost doborati de vant peste masini.
      In plus esti si,sau slab informat sau nu stii ce scrii.Cand faci o acuzatie trebuie sa ai argumente si sa prezinti informatia corect.
      Nu exista nici un europarlamentar AUR .Terhes a fost ales pe lista PSD si a depus un amendament la Refacerea Naturii.

  3. Bine NICOLAE, scoatem afara AUR cu scuzele care se impun. Am primit la randul meu informatia respectiva tocmai de la un prieten tot europarlamentar care asa s-a exprimat.Raman PSD +PNL.
    O Zi buna !

  4. Liliana.
    Te rog du-te pana in fata Primariei.
    S-au scos si pavelele dupa 15 ani cat au strans fara discernamant tulpina copacilor.
    Presiunile au fost bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...