10.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

AFLĂ detalii importante din cazul biciclistului ucis de polițist

Un accident mortal a avut loc vineri, în Viișoara. Un polițist băut, aflat la volan, a lovit cu mașina un biciclist. Din nefericire, acesta din urmă nu a supraviețuit. În dosarul de cercetare penală a polițistului sunt unele aspecte ce trag la cântar.

Vineri, 13 aprilie, la ieșirea din Bistrița spre Viișoara a avut loc un accident. Un autoturism a lovit un biciclist, proiectându-l în mașina ce venea din sens opus. Omul a aterizat apoi pe șosea, cu leziuni incompatibile cu viața. Șoferul primului autoturism, un angajat al IPJ BN, cu o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai multe puteți citi AICI.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost eliberat din arest. Judecătorii au decis ca cercetările să se facă în timp ce agentul se află sub control judiciar. Mai multe AICI.

Din datele pe care Bistrițeanul.ro le are până în prezent, oficial sau pe surse, cazul se prezintă cam așa:

POLIȚISTUL

  1. S-a urcat la volanul mașinii proprii, după ce a consumat alcool. Rezultatul a fost de 0,9 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel e cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului
  2. Accidentarea a avut loc într-o zonă slab luminată din zona Viișoara
  3. Cand a avut loc accidentul, afară picura. Ploaia a început aproximativ la 10 minute după impact
  4. Persoana accidentată a decedat! Astfel, e cercetat pentru ucidere din culpă.

BICICLISTUL

Povestea lui o puteți citi AICI.

  1. Conform unor surse Bistrițeanul.ro, polițistul l-a acroșat pe biciclist, deși acesta se deplasa pe marginea carosabilului, pe aceeași direcție de mers. Conform legislației în vigoare, deplasarea pe aceeași direcție de mers, a bicicletelor, se face „pe acostament… dacă circulația se poate face fără pericol”.
  2. Pentru a circula pe drumurile publice, legea prevede ca bicicleta să fie echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie. E nevoie și de cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare; De asemenea, aceasta trebuie să fie echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent- reflectorizant de culoare portocalie fixate pe spițele roților. Bicicleta pe care se afla Nicolae Râpa era dotată cu un stop luminat electric, funcțional inclusiv după impact.
  3. Conform imaginilor de la locul accidentului, era îmbrăcat în culori închise, adidași albastru deschis, iar pe geacă avea o dungă reflectorizantă
  4. Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro, acesta era băut. Rezultatul obținut în urma probelor prelevate a fost de 1,9 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul se află în prezent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, care are de analizat toate aceste probe, plus altele. Apoi, vor decide care este pedeapsa polițistului.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: