Magistrații Tribunalului Bistriţa-Năsăud au decis ca, începând de astăzi, să suspende protestul și să reia judecarea cauzelor – a anunțat Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul instituției.
Începând de astăzi, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud vor fi judecate toate cauzele, după ce magistrații au decis să suspende protestul.
„Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin Hotărârea nr.3/25.01.2024 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a hotărât ca, începând cu data de 29 ianuarie 2024, să se suspende protestul magistraţilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud”, se arată în document.
Luna trecută, grefierii și personalul auxiliar au decis să protesteze în semn de nemulțumire față de plata parțială a salariilor și de nealocarea de fonduri pentru achitarea restanțelor.
Și magistrații au decis să protesteze, judecând numai cauzele urgente.